Atentate la viata lui Cracanatu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atentate la viata lui Cracanatu

Fragilul armistitiu incheiat in primavara intre bandele de cartier brailene risca sa se spulbere. Informata ca se pregateste un mic "razboi" intre interlopi, pe 1 octombrie, Politia braileana a organizat cea mai ampla descindere la domiciliile principalilor "smecheri" locali, confiscind zeci de mii de euro, dolari, lire sterline, zeci de mii de lei, afara de citeva kilograme de aur, documente, arme albe, pistoale neletale, munitie si alte obiecte incriminatoare. Nu mai putin de 12 interlopi "de vaza" au acum dosare penale. Printre cei "vizitati" de mascati s-au aflat Marian Danut Soare, din Obor, pina mai ieri mina dreapta a lui Vincler, si Dumitru Oprea zis Titel Cracanatu, stabilit de ceva vreme la Constanta. Nu intimplator cei doi s-au aflat in vizorul politiei. Luna trecuta, Soare a incercat "sa-i faca felul" lui Cracanatu, nu o data, ci de doua ori. Oprea si Soare sint cercetati pentru infractiuni de natura economica. In plus, interlopul din Obor mai este suspectat si de proxenetism. Oamenii legii i-au gasit la domiciliu suma de 13.000 de euro. Acelasi individ a fost anchetat pentru omor calificat, in urma cu trei ani, scapind insa de acuzatii, pe motiv ca ar fi fost in legitima aparare.

Cracanatu a vazut moartea cu ochii, de doua ori

Surse demne de incredere ne-au precizat ca, la inceputul lunii septembrie, pe cind se afla in restaurantul "Select" de pe Calea Calarasilor, Dumitru Oprea, zis Titel Cracanatu, a fost la un pas de a fi hacuit de Marian Danut Soare. Acesta ar fi dat buzna in local si ar fi incercat sa-l injunghie pe Cracanatu cu un cutit. Veteranul "smecherilor" autohtoni a scapat ca prin urechile acului, refugiindu-se in bucataria restaurantului. El a parasit localul pe usa din dos, reusind sa scape de cel care-i pusese gind rau.
Dupa aproximativ o saptamina Titel Cracanatu ar fi dat iarasi ochii cu Marian Soare, de data aceasta la Hotelul Vicky, al lui Ghiuri. Cu ei se aflau si alti indivizi. La un moment dat, Soare si Oprea s-au luat la cearta, cearta degenerind in scandal. Pentru a doua oara, Cracanatu era sa fie hacuit de "smecherul" din Obor, care l-ar fi atacat, de data aceasta, cu o sabie. In apararea lui Oprea a sarit un individ - ramas, deocamdata neidentificat -, care a reusit sa-i asigure acestuia scaparea. Marian Danut Soare n-a actionat, se pare, de capul lui. In incidentele din septembrie sint mai mult sau mai putin implicate aproape 20 de persoane. Deocamdata, oamenii legii pastreaza tacerea. Ca Oprea e constient de pericolul care-l paste, o dovedeste si faptul ca, la descinderea de acum o saptamina, afara de arme albe, inscrisuri si contracte, politistii i-au gasit la domiciliu o vesta antiglont. Acum mai bine de un deceniu, Cracanatu a supravietuit in mod neasteptat unui atentat cu arma, dupa ce incasase in plin mai multe cartuse. Purtase, insa, vesta antiglont.

Cine este Marian Danut Soare

Fost membru al gruparii lui Vincler, Marian Soare din cartierul Obor a fost "vizitat" de catre fortele politienesti in dimineata zilei de 1 octombrie a. c. A doua zi, era deja invinuit intr-un dosar de contrabanda si evaziune fiscala, in baza Legii 31/1990 si a Legii 241/2005, alaturi de Stanel Corbu, Ghita Buricea, Vasile Petcu (Tica Valutistu), Titi si Ionel Sgircitu, Dumitru Oprea, (Titel Cracanatu), Radu Bogateanu (Romica) si Laurentiu Bocanet. Dosarul inregistrat cu numar unic in data de 2 octombrie, la Parchetul de pe linga Judecatoria Braila, a fost urmat de un altul, de data aceasta pentru savirsirea infractiunii de proxenetism (art. 329 Cod Penal). Marian Soare a fost anchetat si pentru omor calificat, insa procurorii au dispus scoaterea de sub urmarire penala (SUP), pe motiv ca "lovitura care a cauzat moartea victimei a fost data ultima din cele aplicate de invinuit, dar dupa ce si invinuitul fusese injunghiat cu cutitul in spate, de catre victima". Drama s-a petrecut in seara zilei de 12 mai 2005, pe Aleea Micsunelelor din Obor. Potrivit dosarului penal, in jurul orei 21.00, Ion Gheorghita, asistent medical la Spitalul Judetean, se afla in apartamentul sau de la blocul 30, impreuna cu concubina. Cei doi se pregateau sa plece la parinti, in comuna Tichilesti. In fata blocului, pe partea carosabila, a oprit autoturismul in care se afla fratele lui Ion, Gigi, insotit de prietena lui si de un cunoscut, Eugen E. Venisera ca sa-i ia la tara pe Ion si pe concubina acestuia. La scurt timp, in spatele masinii celor din Tichilesti a oprit autoturismul Peugeot 307 condus de Marian Soare. In dreapta lui Soare, se afla Costel P. Intrucit nu avea loc sa treaca, Soare a coborit din masina si i-a cerut lui Gigi sa mute masina. Intre cei doi a izbucnit un conflict verbal, zgomotele scotindu-l din apartament pe Ion Gheorghita, care i-a sarit in ajutor fratelui. Asistentul medical, spun anchetatorii, a iesit in fata blocului, inarmat cu un cutit. Ca sa se apere - sustine Parchetul - Soare i-a pulverizat un spray lacrimogen in fata si a aruncat cu pietre, incercind, totodata, sa fuga. Intre timp, Gigi se incaierase si el cu amicul lui Soare, Costel. La acea data procurorul care s-a ocupat de caz consemna: "Invinuitul a cazut in genunchi si, pentru a scapa de lovituri, a incolacit victima cu bratele. In aceasta imprejurare, invinuitul declara ca la briul victimei, in spate, a gasit un cutit cu care i-a aplicat acesteia 2-3 lovituri, taind-o in zona coapsei stingi si in spate". In momentul in care a incercat sa fuga, Soare a fost, la rindu-i, injunghiat in spate, cutitul raminindu-i infipt in hemitorace. Invinuitul s-a intors in pirueta si l-a lovit pe Gheorghita in zona stinga a toracelui, aplicindu-i astfel lovitura de gratie. Victima a reusit sa se deplaseze citiva pasi, dupa care s-a prabusit, decedind la scurt timp, in drum spre spital. Soare a fost transportat si el la spital, cu cutitul infipt in spate, medicii precizind ulterior ca a avut nevoie de 30 de zile de ingrijiri medicale, cu punerea in primejdie a vietii. Arma crimei n-a fost gasita nici pina astazi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro