Au venit banii lui Dragnea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au venit banii lui Dragnea

După jumătate de an de pauză, reîncep lucrările de asfaltare a celor două căi de acces în municipiu dinspre Viziru şi Buzău. Primarul municipiului, Aurel Simionescu, a anunţat că a semnat contractele de finanţare pe acest an pentru cele două proiecte investiţionale realizate prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală). Este vorba despre reabilitarea Căii Călăraşilor şi a Şoselei Buzăului, pe sectoarele cuprinse între şoseaua de centură şi zona Bariera Călăraşilor, lucrări finanţate prin celebra "Ordonanţa lui Dragnea", dar care s-au blocat în acest an din lipsa finanţării. Până la vestea bună a deblocării însă, municipalitatea a colectat şi încă o mai face, sute, poate mii de critici din partea şoferilor, brăileni sau români şi/sau străini aflaţi în tranzit prin oraş, care-şi rup maşinile în gropile de pe principalele şosele ale urbei. Ba chiar, la un moment dat, un şofer a postat pe o reţea de socializare un scurt video, în care s-a filmat cum făcea slalom cu greu printre gropile de pe Calea Călăraşilor. De asemenea, şi pe pagina "Obiectiv" abundă comentariile acide la adresa administraţiei locale din cauza gropilor. Până acum, municipalitatea s-a justificat, cel puţin în cazul Calea Călăraşilor şi Şoseaua Buzăului, spunând că nu avea cum să plombeze întrucât sunt programate lucrări majore de înlocuire a covorului şi ar fi fost un nonsens, financiar vorbind, să cheltuiască bani pentru lucrări care în scurt timp urmează a fi reluate însă la scară mult mai mare. Totuşi, să nu uităm că şi alte artere rutiere importante din oraş sunt pline la ora actuală de gropi multe şi adânci.

O veste bună şi una proastă pentru şoferi: de săptămâna aceasta se reiau lucrările, speră primarul municipiului, Aurel Simionescu, la cele două şantiere de pe Calea Călăraşilor şi Şoseaua Buzăului. Partea pozitivă constă în aceea că vom fi cu un pas mai aproape de şosele fără gropi, iar reversul medaliei este acela că şoferii se vor trezi din nou în calvarul traficului îngreunat în zonele de şantier.
"Am semnat documentele, respectiv contractele de finanţare pentru 2015 pentru lucrările de pe Vizirului şi Buzăului, suma totală fiind în jur de 6 milioane de lei. De asemenea, am adus contracte similare pentru mai multe localităţi din judeţ şi care au în derulare lucrări finanţate prin Ordonanţa 28/2013, în total încă 17,7 milioane lei. Am avut miercuri (17 iunie - n.r.) şi discuţia cu constructorii, pentru că va trebui să fie o acţiune concertată, fiind mai multe localităţi din judeţ în care se va lucra. Sper ca săptămâna viitoare (săptămâna aceasta - n.r.) să se poată începe lucrările pentru că acum nu mai au nici un motiv să nu o facă. (...) Mi-aş dori ca lucrările să fie executate simultan pe ambele căi de acces în oraş dar din sensuri opuse", a explicat Simionescu. Întrebat când se vor termina lucrările, sursa citată a spus că, potrivit contractelor încheiate în urma procedurilor de achiziţie publică, ar trebui finalizate cel târziu anul viitor, "dar eu sper ca lucrurile să se termine undeva în această toamnă dacă lucrurile curg normal. Graficul şi termenii contractuali au rămas aceleaşi", a mai adăugat edilul şef.

Asfaltările pe Călăraşi şi Buzăului oprite din decembrie anul trecut

Investiţia pentru şoseaua Buzăului este de 4,388 milioane lei (fără TVA), în timp ce pentru Calea Călăraşilor bugetul este un pic mai mare, deoarece aici este prevăzută şi realizarea a 3 sensuri giratorii - în dreptul Liceului de Construcţii, la intersecţia de la Kaufland şi la intersecţia cu Centura - 5,3 milioane lei, preţul final de adjudecare fiind 5,267 milioane lei, fără TVA. Investiţia este acoperită 75% cu bani de la bugetul de stat şi 25% de la bugetul local. Cele două contracte de lucrări, inclusiv partea de consultanţă, au fost câştigate în urma selecţiei de oferte de către "Tancrad" şi "Add Global Design" din Galaţi, având subcontractant "Tancrad Construct" din Brăila, practic o subsidiară a grupului de firme aparţinând familiei milionarilor gălăţeni Stăncic, care în prezent au probleme cu justiţia din cauza asocierii cu fostul preşedinte al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, în comiterea unor ilegalităţi.
De precizat că în 2014, chiar pe final de an, constructorul a reuşit asfaltarea unei porţiuni din Calea Călăraşilor cuprinsă între zona benzinăriei Lukoil din Barieră şi intersecţia cu strada Celulozei, în timp ce la Şoseaua Buzăului s-a reuşit finalizarea între Şoseaua de Centură şi intersecţia cu strada Chişinău. Lucrările la cele două căi de acces în oraş au fost oprite undeva prin decembrie, odată cu venirea sezonului rece, însă şantierele n-au mai fost deschise în primăvara acestui an, aşa cum era de aşteptat, întrucât a existat o problemă în alocarea banilor prin OG 28/2013 privind PNDL. Mai precis, din ianuarie şi până acum n-au mai venit bani de la Ministerul Dezvoltării pentru finanţarea proiectelor investiţionale, după care s-a ivit şi problema plecării lui Liviu Dragnea de la conducerea acestui minister, fapt ce a adâncit şi mai mult convingerile că finanţarea este blocată şi aşa va rămâne pentru ceva timp. Iată că, în final, autorităţile locale au semnat contractele de finanţare pe acest an în cadrul PNDL, astfel încât constructorii se pot reapuca de muncă. "A existat aşa ... o neîncredere că nu se vor mai da acei bani, că disponibilitatea finanţării a fost doar cât a fost domnul Dragnea ministru", a comentat Simionescu, satisfăcut de ieşirea din blocaj, pe marginea acestui subiect.
Rămâne de văzut cum se va descurca municipalitatea cu gropile de pe celelalte străzi şi şosele din oraş, întrucât nu numai pe Calea Călăraşilor şi Şoseaua Buzăului sunt probleme. Tot mai multe sesizări primim pe adresa redacţiei, referitoare la situaţia deplorabilă a unor drumuri, precum Şoseaua Râmnicu Sărat, Str. Industriei, Str. Rândunicii (fosta Şosea Naţională Veche), Şoseaua Focşani. Ce-i drept, primăria Brăila şi-a anunţat intenţia de a reabilita toate căile de acces în oraş, după modelul şoselelor Viziru şi Buzăului. Cu ce bani însă, vom vedea.

La Tudor Vladimirescu conducta de bani nu s-a înfundat

În altă ordine de idei, se pare că blocarea finanţării pe OG 28/2013 nu a afectat toate lucrările din judeţul nostru întrucât, la finele lunii trecute, doar ce fusese finalizată operaţiunea de turnare a unui nou covor asfaltic pe Drumul Comunal nr. 8, mai exact pe porţiunea de 2,8 kilometri cuprinsă între Gara Lacu Sărat şi intersecţia cu DN 22, ocazie cu care primarul comunei Tudor Vladimirescu, Constantin Vasile, ne-a declarat că Ordonanţa 28 funcţionează fără probleme, pentru contractele de finanţare încheiate pentru anul în curs. "Există un blocaj pentru banii alocaţi anul trecut şi care nu s-au decontat în totalitate. De exemplu, noi am primit 500.000 lei pentru lucrările efectuate pe DC 8, din care nu am apucat să decontăm decât 400.000 lei. Restul de 100.000 lei va fi alocat după ce se va face o rectificare de buget, pentru că pe bugetul din acest an nu fuseseră trecuţi şi banii ce trebuiau cheltuiţi în 2014. În schimb, pentru banii alocaţi în 2015, adică 820.000 lei, nu sunt probleme. Au fost prevăzuţi în buget şi vor fi decontaţi. Deja lucrările aferente au fost executate, iar constructorul urmează să îşi primească banii", ne-a explicat la vremea respectivă primarul Vasile. Potrivit acestuia, contractul de execuţie a fost încheiat pe trei ani. O parte din lucrări au fost realizate în toamna anului trecut, o parte s-au făcut de la începutul acestui an, iar pentru restul - reabilitarea acostamentelor şi ale căilor de acces de pe drumurile agricole - urmează să se acorde finanţarea anul viitor.

Decontările pe 2014, până în 10%

O statistică a Consiliului Judeţean Brăila privind obiectivele de investiţii finanţate prin OG 28/2013 arată că la nivel judeţean sunt deschise, în diferite faze de lucrări, 50 de şantiere, majoritatea pe asfaltări de drumuri judeţene, comunale şi străzi, în valoare totală de circa 393 milioane lei, inclusiv TVA. Majoritatea comunelor din judeţ sunt prinse cu câte un proiect însă sunt şi excepţii aşa cum este cazul Măxineni, Ciocile, Frecăţei, Galbenu, Gradiştea, Stăncuţa, Traian, Tichileşti şi Vişani unde se derulează 2 sau chiar 3 proiecte investiţionale. Alături de comune, Consiliul Judeţean are şi el un proiect de reabilitare a unui drum judeţean, la fel şi municipiul, cu 3 astfel de proiecte (două privind reabilitarea Calea Călăraşilor şi şoseaua Buzăului dinspre Barieră către şoseaua de Centură, plus Calea Galaţi). Evident, cea mai mare valoare de proiect o are CJ-ul cu 30,3 milioane lei (inclusiv TVA), urmat de investiţia de la Făurei constând în reabilitarea reţelei stradale cu o valoare totală de 28,2 milioane lei şi abia pe locul 3 apare municipiul cu cele 3 proiecte menţionate anterior, cumulate la 18,7 milioane lei. Investiţii majore derulează şi comunele Ciocile (ex-PDL acum PNL) - 17,3 milioane, Măxineni (UNPR) - 16,4 milioane lei, Viziru (PSD) - 15,9 milioane şi Ianca (PSD) - 14,5 milioane lei. La polul opus, există comune unde proiectele sunt ceva mai mici ca valori accesate, aşa cum este cazul Gropeni (PSD) - 0,5 milioane lei, Surdila Găiseanca (PSD) - 1,9 milioane lei, Tudor Vladimirescu (PSD) - 2,2 milioane sau Romanu (PSD) - 2,6 milioane lei.
"Lucrările sunt începute acum. Primarii cu şantiere deschise din 2014 chiar lucrează. Iar cele din 2015 pot începe de astăzi înainte. Fiecare primar îşi aranjează treburile cum crede de cuviinţă pe banii primiţi", ne-a declarat ieri preşedintele interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu.

Viorel Mortu: "Avem cele mai neîngrijite drumuri judeţene"

În afară de aceste proiecte investiţionale prinse pe Ordonanţa lui Dragnea, CJ Brăila are propria listă cu reabilitări de drumuri judeţene programate pentru această vară, după cum a afirmat preşedintele interimar al CJ, Viorel Mortu. "Avem în zonă cele mai neîngrijite drumuri judeţene, faţă de judeţele din zonă (...). în această vară vom umbla la calitatea drumurilor. Aş vrea să începem licitaţiile ca toată vara să consumăm cele 6 milioane de euro puse la lucru pentru modernizarea drumurilor judeţene. Se va lua în ordine de la cele mai rele drumuri, de la cele uitate de 12 ani, până la cele mai bune. Mai mult de 40% nu se poate îmbunătăţi calitatea drumurilor. Urmează ca la anul să atragem mai multe fonduri şi în 2 ani să avem drumuri judeţene moderne", a spus şeful CJ. În cursul zilei de ieri, oficialul a anunţat că au fost deja lansate în SEAP mai multe astfel de licitaţii programate a fi susţinute în luna iulie şi, pe măsură ce documentele aferente sunt gata, vor mai fi lansate si altele.
Cei mai mulţi bani, adică 6,9 milioane lei, se vor duce în 19,8 km de covoare asfaltice pe DJ221D Florica - Colţea 2 km, DJ211Bordei Verde - DN2B 2,5km, DJ221Romanu - Gemenele 2,6 km, DJ202B Scorţaru Nou - Gemenele 2 km, DJ203 Vultureni - Dudescu 2km, DJ203 Jirlău - Făurei 2 km, DJ202A Ariciu - Racoviţa 2 km, DJ211B Bărăganu - Victoria 3 km şi DJ255A Romanu - Scorţaru Vechi 1,7 km.
De asemenea, se vor face plombări în valoare de 3 milioane lei pe 14 drumuri judeţene, printre care amintim DJ203 Galbenu - Făurei - Ulmu - Zăvoaia -Însurăţei 10.000 metri pătraţi, DJ202 Latinu - Urleasca 10.000 metri pătraţi, DJ221 Romanu - Gemenele - Râmnicelu - Şuţeşti - Ianca 5.000 metri pătraţi, DJ211C Tătaru - Colţea - Chichineţu - Ciocile 4.000 metri pătraţi, DJ211limita judeţului Ialomiţa - DN2B 4.000 metri pătraţi.
Pietruirile pentru 22 km sunt estimate la 2,3 milioane lei, iar în proiect sunt cuprinse DJ202D Scorţaru Nou - DJ202A şi DJ255A Silistraru - Unirea - Gropeni.
Lucrări de modernizare de aproape 3 milioane lei vor avea loc şi în zona localităţii Lişcoteanca, iar podul de pe DJ203R la Ulmu va fi reabilitat pentru suma de 648.000 lei.
Pentru siguranţa circulaţiei a fost acordată suma de 200.000 de lei, bani din care se vor achiziţiona şi monta parapeţi metalici şi indicatoare rutiere. Tot aici intră şi marcajele rutiere.
CJ Brăila are în administrare o reţea de drumuri judeţene în lungime totală de 604,405 km, majoritatea fiind asfaltată în perioada 1974 - 1980, în prezent ele având capacitatea de susţinere depăşită şi durata serviciului expirată.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro