Mergi la conţinutul principal

Bătălie pentru o avere

* este cel mai mare proiect gândit de autorităţile brăilene şi pentru care s-a obţinut finanţare * suma ne poziţionează în topul oraşelor cu cele mai ample programe investiţionale pe acest sector * lucrările vor fi atribuite în urma unor licitaţii internaţionale, iar la finalizare nu va mai exista nicio zonă din municipiu neracordată la sistemul de apă-canal * lucrările ar trebui să fie gata în 2014

Comunitatea locală se pregăteşte de lansarea unor licitaţii internaţionale totalizând aproape 100 milioane euro, pentru lucrări de reabilitare-modernizare şi extindere a reţelelor de apă potabilă şi canalizare, atât în municipiu cât şi în judeţ. Banii au fost obţinuţi în baza unui proiect cu finanţare europeană, ce ar urma să fie implementat din 2011 şi la finalul căruia vom avea o infrastructură modernă de apă-canalizare. Defalcat pe localităţi, cele mai mari sume sunt repartizate municipiului şi localităţilor limitrofe, dar şi celor trei oraşe din judeţ. În plus, o sumă consistentă este alocată şi pentru realizarea unui sistem regional de alimentare cu apă de pe urma căruia vor beneficia comunităţile a 29 de localităţi din judeţ. Firmele ce vor realiza toate aceste lucrări vor fi desemnate în urma unor licitaţii internaţionale, primele anunţuri în acest sens urmând a fi lansate până la finele acestui an. Din 2011 ar trebui să fie demarate lucrările, urmând ca gongul final să sune în 2014. Acesta este termenul limită pe care autorităţile locale trebuie să-l respecte şi, declarativ, se arată încrezătoare, sperând ca procedurile de atribuire a contractelor de lucrări să nu fie tărăgănate, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul proiectului cu extinderea reţelei de canalizare în Chercea şi construcţia staţiei de epurare sau, mai nou, în proiectul "Modernizarea Bulevardului Dorobanţilor".

Grantul european este de 73,894 milioane euro

În cursul zilei de ieri, Compania de Utilităţi Publice (CUP) Dunărea împreună cu Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean au organizat conferinţa de lansare a unui proiect pe parte de infrastructură apă-canalizare. Valoarea acestuia este impresionantă: peste 95 milioane de euro (fără TVA), cea mai mare parte din sumă fiind alocată de Comunitatea Europeană sub forma unui împrumut nerambursabil în cadrul Programului Operaţional Sectorial componenta Mediu. De altfel, chiar la finele lunii trecute, la Ministerul Mediului, a fost semnat contractul de finanţare a acestui proiect intitulat "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Brăila", la eveniment fiind prezenţi chiar premierul Emil Boc şi ministrul mediului Lazlo Borbely. Beneficiarii finali ai lucrărilor incluse în proiect sunt CJ Brăila, Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) din Brăila, Chiscani, Vădeni, Ianca, Însurăţei, Făurei, Viziru şi Tufeşti, precum şi CUP Dunărea ca operator regional. Pe scurt, valoarea totală a proiectului este de 95,748 milioane euro din care 73,894 milioane euro (adică 77,18%) îl reprezintă grantul european, 11,301 milioane euro (adică 11,8%) - contribuţia de la bugetul de stat, 1,738 milioane euro (adică 1,18%) - contribuţia de la bugetele locale şi în final 8,814 milioane euro (9,21% din valoarea proiectului) este contribuţia CUP Dunărea, cu menţiunea că sumele nu includ şi TVA. Dacă pentru contribuţiile din partea bugetului de stat şi bugetele locale ale comunităţilor implicate lucrurile sunt foarte clare, în sensul că sunt deja bugetate finanţările, în cazul contribuţiei CUP Dunărea varianta aleasă este contractarea unui credit.

Pregătirile au durat 3 ani

De unde a plecat ideea acestui proiect? După cum a explicat directorul CUP Dunărea, Mihail Chiriţă, oportunitatea de finanţare a fost descoperită de fosta Regie de apă-canal (transformată ulterior în operator regional prin fuziunea cu Judeţeana de Apă tocmai pentru a fi îndeplinite condiţiile de eligibilitate în proiect) în urmă cu 3 ani. "Am prezentat imediat autorităţilor locale această oportunitate şi am primit pe loc acceptul pentru demararea procedurilor în vederea realizării unui proiect în baza căruia să accesăm finanţarea necesară pentru lucrările de modernizare şi extindere a infrastructurii de apă şi ape uzate, atât din municipiu cât şi din judeţ. Finalitatea acestei prime etape a fost semnarea contractului de finanţare", a declarat sursa citată, adăugând că, de fapt, proiectul de faţă este o primă etapă într-un Master Plan cu o anvergură de 30 de ani (2007 - 2037). În plus, Chiriţă a punctat că săptămâna viitoare ar urma să fie lansate procedurile de adjudecare pentru două contracte de consultanţă şi management în proiect, iar până de Crăciun alte două proiecte, de data aceasta pe partea de lucrări efective, dintre cele 10 pachete gândite a fi scoase la licitaţie.
În ce priveşte oportunitatea implementării acestui proiect trebuie precizat că sistemele de alimentare cu apă şi canalizare existente prezintă mai multe disfuncţionalităţi pe care, în mare parte, toţi brăilenii, indiferent că sunt din oraş sau din judeţ, le cunosc deja. Ca să dăm doar câteva exemple, putem enumera exploatarea la maxim a captărilor subterane pentru acoperirea pierderilor mari de apă din sisteme ori gradul mare de uzură, atât fizică cât şi morală, a unor componente vitale ale reţelei de ape şi ape uzate (staţii de tratare, de pompare ori de epurare, rezervoare de înmagazinare, sau conducte de apă-canalizare). Prin lucrările cuprinse în proiect se urmăreşte reabilitarea surselor de suprafaţă şi subterane deja existente, a staţiilor de tratare, de pompare, a conductelor de aducţiune, precum şi a reţelelor de distribuţie şi rezervoare. În plus, sunt incluse şi lucrări de reabilitare şi extindere a reţelei de canalizare, precum şi lucrări care privesc staţiile de pompare a apelor uzate ori staţiile de epurare.

09apa2Aproape 34 milioane euro pentru Brăila, Baldovineşti, Vărsătura şi Staţiunea Lacu Sărat

Lucrările propuse sunt comasate pe 6 comunităţi locale, începând cu Aglomerarea Brăila, ce include pe lângă oraş şi localităţile Baldovineşti, Vărsătura şi Staţiunea Lacu Sărat, urmată de Aglomerarea Ianca, oraşele Însurăţei şi Făurei şi nu în ultimul rând comunele Viziru şi Tufeşti.
În mare, pentru Aglomerarea Brăila bugetul alocat este de 33,957 milioane euro, din care pentru lucrările la sistemul de alimentare cu apă - 12,273 milioane euro, iar grosul de aproape 22 milioane euro pentru reţeaua de canalizare, cu menţiunea că sumele nu conţin TVA. Din aceşti bani, pe partea de infrastructură apă potabilă se vor reabilita peste 20 de kilometri de conducte din reţeaua de distribuţie, plus o extindere de peste 17 km a aceleiaşi reţele, vor fi reabilitate captările de apă precum şi staţia de tratare de la Chiscani, staţia de clorare de la Gospodăria de Apă Brăila, 3 staţii de pompare, rezervoarele de înmagazinare a apei şi se va construi o nouă staţie de clorare. Pe sectorul canalizare vor fi reabilitări şi extinderi de conducte, plus reabilitări pentru 7 staţii de pompare ape uzate, construirea unei staţii de pompare ape uzate în satul Baldovineşti, a unei conducte de refulare ape uzate (5,2 km), precum şi montarea unei instalaţii pentru tratarea cu var a nămolului de la staţia de epurare a apelor uzate Brăila.

Cele mai mari sume sunt pentru reţelele de canalizare

În cazul Aglomerării Ianca valoarea proiectului este de 9,487 milioane euro, din care 8,134 milioane euro pentru sistemul de canalizare şi diferenţa de 1,352 milioane euro pentru cea de apă potabilă. Lucrările programate sunt reabilitarea şi extinderea reţelelor de ditribuţie a apei potabile, reabilitarea staţiei de pompare a apei tratate, a staţiei de clorare, a rezervorului de înmagazinare a apei, iar pe partea de canalizare alte reabilitări şi extinderi ale reţelei, construirea unei conducte de refulare şi a unei staţii noi de pompare, ce va transporta apele uzate la staţia de epurare Făurei.
La Însurăţei, bugetul alocat este de 10,446 milioane euro (8,97 milioane euro pentru sistemul de canalizare şi 1,46 milioane euro pentru cea de apă potabilă). În mare sunt cam aceleaşi lucrări, fiind vizate însă şi cele 6 puţuri forate de captare a apei pentru prepararea apei potabile, precum şi reabilitarea staţiei de epurare.
Pentru Făurei, din cei 7,024 milioane euro vor fi finanţate, în principal, lucrări pe partea de canalizare: reabilitări şi extinderi de reţele, realizarea unei conducte de refulare, construirea a 2 staţii de pompare ape uzate, plus reabilitarea staţiei de epurare.
În cazul celor două comune implicate în proiect, Viziru şi Tufeşti, bugetele sunt de aproape 7,7 milioane euro, respectiv aproximativ 6,9 milioane euro, sume din care vor fi achitate lucrările programate atât pentru reţeaua de apă potabilă, dar mai ales pe partea de canalizare.
În ceea ce priveşte Sistemul Regional, o altă componentă importantă în proiect, alocarea este de 20,24 milioane euro, reprezentând investiţii pentru sistemul de alimentare cu apă: reabilitarea conductei de aducţiune a apei potabile (75,88 km); reabilitarea staţiei de pompare de la captare Gropeni; realizarea unei staţii de tratare plus două staţii de pompare apă potabilă tot la Gropeni; reabilitarea unei staţii de pompare existente la Ianca, pentru a asigura astfel alimentarea cu apă a oraşului Făurei. Localităţile beneficiare ale Sistemului Regional sunt Gropeni, Tichileşti, Tufeşti, Ianca, Plopu, Perişoru, Oprişeneşti, Berleşti, Tîrlele Filiu, Bordei verde, Lişcoteanca, Gabrielescu, Mircea Vodă, Deduleşti, Surdila Găiseanca, Gradiştea, Şuţeşti, Făurei, Movila Miresii, Ţepeş Vodă, Racoviţa, Gemenele, Rîmnicelu, Urleasca, Traian, Unirea, Viziru, Lanurile şi Valea Cânepii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro