Bacalaureat 2019. Diferenţe şi de 3 puncte după contestaţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bacalaureat 2019. Diferenţe şi de 3 puncte după contestaţii

• majoritatea candidaţilor au primit note mai mari după recorectare, în special la limba română, proba unde s-au depus cele mai multe cereri • în urma soluţionării contestaţiilor, 49 de candidaţi brăileni au reuşit să promoveze “examenul maturităţii”

 

Rezultatele finale la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea 2019, afişate pe 13 iulie, au adus note mai mari pentru majoritatea candidaţilor care au făcut contestaţii şi noi cotroverse privind modul în care se corectează lucrările. Iar asta pentru că diferenţele între notele iniţiale şi cele finale sunt de 2 puncte, 2,6 puncte şi ajung chiar şi la 3 puncte, după cum a reieşit dintr-o analiză a redactorilor “Obiectiv”. Spre exemplu, în judeţul Brăila au fost depuse 731 de contestaţii, jumătate dintre acestea numai la proba scrisă de limba şi literatura română (386 contestaţii). Cea mai mare diferenţă între nota primită iniţial şi cea finală la această probă este de 2,6 puncte. Mai exact, lucrarea unei absolvente a Liceului Teoretic “Nicolae Iorga” a fost evaluată “la prima mână” la 5,8, iar la recorectare, cea de-a doua echipă de profesori i-a dat nota 8,4. Mulţumită de nota finală, tânăra a ţinut să scrie pe Facebook  că “s-a făcut dreptate”.

Dreptate i s-a făcut şi unui alt candidat de la Colegiul Naţional “N. Bălcescu” care, tot la limba română, a primit iniţiat nota 6 iar după contestaţii lucrarea a fost evaluată la 8,1, adică o diferenţă de 2,1 puncte.

Nu doar la limba română s-au înregistrat diferenţe mari între notele iniţiale şi finale, ci şi la proba obligatorie a profilului. Spre exemplu, la istorie, un candidat de la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius” a primit de la profesorii care au corectat prima dată nota 5,7. Ulterior, după contestaţii, nota acestuia a urcat la 8,65, o diferenţă de aproape 3 puncte.

Cu siguranţă însă cei mai norocoşi sunt absolvenţii care au reuşit să promoveze “examenul maturităţii” în urma soluţionării contestaţiilor. În această situaţie se află un candidat de la Liceul Teoretic “M. Sebastian” care în primă fază a luat 7,9 la limba română, 7,5 la matematică şi 4,35 la biologie. După contestaţii profesorii i-au notat lucrarea la biologie cu 5,45 iar acesta a fost declarat “reuşit”.

 

Aproape 50 absolvenţi au promovat bacalaureatul după contestaţii

 

Dacă înainte de contestaţii Brăila avea 1.277 de candidaţi promovaţi (1.673 candidaţi prezenţi la examen), în urma afişării rezultatelor numărul acestora a crescut la 1.277, adică 49 absolvenţi se pot considera fericiţi. Rata de promovare a crescut şi ea de la 73,40% la 76,33%.

În ceea ce priveşte promoţia curentă, potrivit Ministerului Educaţiei, s-au consemnat procente ridicate de promovare în sectorul 4 al Capitalei (84,92%), judeţele Bacău (83,77%), Cluj (86,36%), Brăila (83,36%), Braşov (82,81%) şi Municipiul Bucureşti (82,78%).

În judeţul nostru, cea mai mare promovabilitate s-a înregistrat la Colegiul Naţional “Gh. M. Murgoci” - 99,48%, urmat de Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” - 98,91%, Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” - 98,25%, Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius” - 95.49% şi Colegiul Naţional “Ana Aslan” - 91,95%. Rată de promovare mare s-a înregistrat şi la Liceul de Arte “Hariclea Darclee” - 83,52%, Liceul Teoretic “C. Anglescu” Ianca - 80,39% şi Liceul Teoretic “P. Cerna” - 80,25%.

Toate liceele tehnologice au sub 50% promovabilitate, cele mai slabe rezultate fiind la Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” şi Liceul Tehnologic “G. K. Constantinescu” - 0% rata de promovare. De precizat că Liceul Tehnologic “Anghel Saligny”, care avea înainte de contestaţii 0% promovabilitate, are acum o rată de promovare de 16,67%, unul din cei şase candidaţi prezenţi la examen reuşind după contestaţii să fie declarat “reuşit”.

Tinerii mai au o şansă să promoveze bacalaureatul în sesiunea de toamnă, între 15 şi 19 iulie având loc înscrierile pentru examen. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro