Badalan, citat de procurori pentru reclamatia impotriva lui Atanasiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Badalan, citat de procurori pentru reclamatia impotriva lui Atanasiu

Fostul sef al Statului Major General, generalul Eugen Badalan, a fost citat, ieri, la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pentru a da detalii in legatura cu activitatea ministrului Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, pe care-l acuza de abuz in serviciu. Badalan, care nu a fost insotit de avocat, a inaintat procurorilor mai multe documente care sa demonstreze ca Atanasiu a comis mai multe abuzuri in perioada cit a stat la conducerea Ministerului Apararii.
Dupa patru ore de audieri, fostul sef al SMG a declarat jurnalistilor ca documentele depuse se refera la negocierea pretului in cazul unor contracte initiate de Ministerul Aparirii cu alte ministere, negociere care a fost dispusa de ministrul Atanasiu sa fie facuta de Badalan. In opinia lui Badalan, negocierile ar fi fost nelegale daca le-ar fi facut el.
Pe de alta parte, generalul a aratat ca a mai depus documente care releva ca anumite firme ar fi fost favorizate la incheierea unor contracte, precum si alte acte privind instalarea sau suspendarea din functie a unor subalterni.
Badalan a afirmat ca a adus la Parchet documente "pe care avea dreptul sa le aiba asupra sa", iar in privinta altor acte aflate la MApN generalul le-ar fi spus procurorilor sa le ceara pe cale legala.
Fostul sef al Statului Major General a recunoscut ca relatiile cu ministrul Apararii nu au fost bune, sustinind ca "au avut neintelegeri inca din a doua luna de la instalarea lui Teodor Atanasiu la conducerea MApN". Generalul a adaugat ca a "constatat ca "Atanasiu nu dorea binele ministerului".
In acest context, Badalan a mai spus a avut opinii diferite si fata de alte persoane din minister, subliniind insa ca "este o diferenta intre a avea opinii diferite si a avea neintelegeri cu cineva".
Badalan a inaintat plingerea impotriva lui Atanasiu in 25 septembrie, impreuna cu mai multe acte.

Dosarele generalului

In paralel, fostul sef al Statului Major General, Eugen Badalan, este cercetat de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), care a declansat urmarirea penala in dosarul privind legalitatea contractului de schimb dintre Statul Major al Fortelor Terestre (SMFT) si Tofan Group, respectiv cel referitor la autovehicule uzate contra anvelope.
DNA mai face verificari intr-un alt dosar privindu-l pe generalul Eugen Badalan referitor la un contract de furnizare de echipament, respectiv de uniforme "Ripstop".
In decembrie 2004, printr-un raport, printre ai carui semnatari se afla generalul Eugen Badalan si ministrul Apararii de atunci, Ioan Mircea Pascu, s-ar fi perfectat transformarea unui contract din anul 2004, de livrare de costume militare confectionate din tesatura "Ripstop" (incheiat cu firma Texplorer Gmbh), intr-un contract multianual pe perioada 2005-2007.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro