Luna viitoare, Compania Naţională de Investiţii organizează o selecţie de ofertă pentru atribuirea unui set de 4 contracte de reabilitare, modernizare şi dotare a unor aşezăminte culturale din judeţele Olt, Dâmboviţa, Brăila şi Neamţ, toate cu o valoare cumulată de 3,63 milioane lei, fără TVA. Potrivit anunţului postat în SEAP, este vorba despre obiective de investiţii incluse în Programul naţional de construcţii de interes public sau social "Subprogramul Aşezăminte culturale". Mai precis, în cazul judeţului nostru lucrarea vizează aşezământul cultural din sat Viziru, din comuna cu acelaşi nume, valoarea estimată fiind de 513.013 lei în care este inclusă atât proiectarea cât şi execuţia investiţiei propriu-zise, care nu va dura mai mult de 5 luni. Garanţia solicitată este de 2 ani de la recepţia finală. Firmele interesate de acest contract trebuie să constituie o garanţie de participare în cuantum de 9.000 lei şi să facă dovada că în perioada 2011 - 2013 au realizat o cifră medie de afaceri globală de 900.000 lei. În plus, li se solicită să facă dovada experienţei similare prin maxim 2 contracte derulate în trecut cu o valoare de maxim 450.000 lei. Tipul de procedură aleasă de autoritatea contractantă este "cerere de ofertă", cu unic criteriu de atribuire "preţul cel mai scăzut".
În afară de judeţul nostru, mai sunt prinse în proiectul de faţă şi lucrări la aşezămintele culturale din satul Corbu - judeţul Olt (valoare estimată de 853.926 lei), satul Malu cu Flori - judeţul Dâmboviţa (valoare estimată - 1.486.611 lei) şi comuna Costişa - judeţul Neamţ (valoare estimată - 776.707 lei).
Data limită de depunere a ofertelor expiră marţi, 2 decembrie, ora 10.00, iar două ore mai târziu, la sediul autorităţii contractante se vor deschide ofertele primite în cadrul procedurii.