Basescu si-a luat in serios rolul de coMEDIATOR la Cotroceni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Basescu si-a luat in serios rolul de coMEDIATOR la Cotroceni

Sincer, pina luni la prinz, cind s-au terminat consultarile de la Palatul Cotroceni intre presedintele Traian Basescu si liderii partidelor politice parlamentare pe marginea pachetului de legi privind siguranta nationala, nu stiam ca pe premierul Tariceanu il cheama "Bai, Caline!". Nu glumesc, asa s-a adresat Traian Basescu sefului Guvernului. Vedeti, ce nemernica e viata asta? Azi esti marinar-sef pe un vas anonim, iar miine toata lumea iti zice dom' presedinte Basescu si stai la ceaiuri cu alde Putin, Dabaliu Bush si Jac Sirac. La fel, astazi esti un om de afaceri de succes, un baiat manierat, scolit prin strainataturi, iar a doua zi te trezesti numit ditamai premierul, iar marinaru', in loc sa-ti acorde respectul cuvenit, te ia la pertu cu "Bai, Caline!".
Stiu, toata lumea a sarit la gitul marinelului, ca de ce a vorbit asa urit cu lordul Tariceanu, care-i baiat fin, cu obrazul subtire. Io zic ca a avut noroc premierul, ca daca lu' Basescu i se punea fesul pe chelie, i-o zicea asa, de la obrazul gros, in fata camerelor de luat vederi: "Bai, Caline, las-o-n *ula mea de treaba, ca vad ca ai memoria lunga cit puta de furnica!". Ei, atunci sa-l fi vazut io pe "Bai, Caline!" pe unde scotea replica fara de care l-a lasat Basescu luni la prinz.
Nesincer, imi pare bine ca Basescu l-a luat baieteste pe Tariceanu. Domn'e, avem o tara de golani, derbedei si multi hoti refugiati in "Top 300" si, in consecinta, trebuie sa dispunem de lideri asijderea. Ce sa faci, frate, cu un premier care se comporta ca la Scoala de Fete, care roseste atunci cind spui o injuratura si se sperie in momentul in care te faci ca-i expediezi un croseu in muzicuta? Tovarasi, tara are nevoie de huligani adevarati, de nesimtiti de nadejde, pe care sa ne putem baza in aceste vremuri de restriste. Nu mai este mult pina cind vom intra in Uniunea Europeana. Si-atunci, evident, se pune intrebarea: pentru ce sa vrea europenii sa stea la masa cu noi, ce sa invete ei de la noi? Bunele maniere? Pai, pe astea le stiu saracii pe de rost. Vor ceva noutati, alte modalitati de abordare, sa zicem, a incalzirii globale. Si-atunci, nu-i mai bine sa avem un Basescu la indemina care, la o adica, sa le-o zica franc in fata: "Incalzirea globala? Mi se rupe *ula de ea! Hai, care dai un uischi, ca deja am implinit 16 ore de cind nu m-am mai imbatat?!"

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro