Batrini de 70 de ani, cercetati penal pentru violare de domiciliu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Batrini de 70 de ani, cercetati penal pentru violare de domiciliu

Cum, necum, o familie de virstnici de pe Strada Gratiei din municipiu a ramas fara casa, in iulie 2005. Pina prin mai a.c., batrinii au locuit, insa, in imobil, dupa care noii proprietari i-au evacuat. Zilele trecute, cei doi s-au intors insa in imobilul de pe Str. Gratiei. Au intrat, s-au instalat in casa, cind a aparut noul proprietar, aflat in trecere, care a sunat si la Politie. A fost chemata o echipa operativa a Inspectoratului de Politie al Judetului Braila care, incercind sa transeze conflictul, a cerut actele partilor. Asa, politistii au aflat ca batrinii violasera tocmai fostul lor imobil.
Modul in care casa respectiva si-a schimbat proprietarul a devenit subiect de discutie pentru locatarii de pe strada Gratiei, cei mai multi relatind ca batrinii ar fi fost pacaliti, ca nu li s-ar fi dat banii pe casa. Politistii au deschis un dosar penal pe numele batrinilor, sub aspectul savirsirii infractiunii de violare de domiciliu si intentioneaza sa extinda cercetarile si in privinta felului in care acestia au ramas fara casa.

Singuri pe lume si fara casa

"Pe 17 august, Sandel C., din Braila, a reclamat la Politie ca George M. (71 de ani) si Maria M.(75 de ani), ambii din Braila, au patruns fara drept In locuinta sa, situata pe Strada Gratiei din municipiu. Batrinii sint fostii proprietari ai locuintei pe care i-au vindut-o lui Sandel C., In luna iulie 2005. In cauza s-a Intocmit dosar penal", se arata in buletinul de presa al Inspectoratului Judetean de Politie. Reporterii nostri au descins, ieri, pe Strada Gratiei, la imobilul respectiv, insa nu era nimeni acasa.
"Ieri (joi - n.r.), batrinii au venit acasa. I-a adus salvarea. Batrinul merge greu, a fost prin spital. Si au intrat oamenii, s-au instalat. Noua ne-au povestit in mai multe rinduri ca noii proprietari nu le-au dat banii pe casa si ca au avut clauza pina prin mai, dupa care au fost dati afara. Noii proprietari au trecut si ei pe aici, spre seara, ca nu locuiesc aici, nu stim unde, sa-si ia niste scule de pescuit si au dat peste batrini. A iesit scandal. Eu ii cred pe batrini ca nu li s-au dat banii, sint vai de capul lor, n-au copii, n-au pe nimeni. Au fost pacaliti. I-a luat Politia si i-a bagat in duba, de atunci nu i-am mai vazut", ne-a relatat o locatara de pe Gratiei, vecina a partilor.
Ca in privinta felului in care batrinii si-au pierdut casa exista suspiciuni, ne-au confirmat chiar si surse judiciare care cerceteaza acest caz. Mai mult, se pare ca batrinii ar fi pus gaj imobilul pentru o datorie si ca l-ar fi pierdut in acest mod. Inca nu se stie catre cine ar fi putut batrinii sa aiba creante. In prima instanta, Politia a aflat ca batrinii ar fi avut un CAR de achitat, insa, deocamdata, nu sint probe materiale, hirtii in acest sens, iar ancheta este in plina desfasurare.
Un alt locatar de pe Gratiei ne-a relatat, solicitindu-ne sa-i pastram anonimatul: "Va spun, dar sa nu-mi dati numele fiindca mi-e frica de noii proprietari, sint niste smecheri de pe aici, sint de etnie roma si mi-e frica de ei. Eu am vorbit cu batrina chiar atunci cind a facut actul. Era un act de vinzare-cumparare la un notariat din Braila si batrina mi-a spus ca e un fel de gaj, dar ca ea n-a luat nici un ban, ca urmeaza ca actualii proprietari sa-i dea banii. Dar oamenii n-au primit banii, fiindca ei sint lipiti pamintului. Ieri, cind i-a scos Politia din casa s-au asezat la mine in poarta, cu doua sacose. Mi s-a rupt sufletul de ei, mai ales ca barbatul nu se tine pe picioare, merge sprijinit, dar le-am cerut sa plece, fiindca mi-e frica de actualii proprietari".
Reporterii nostri i-au cautat, ieri, pe batrini, insa acestia parca intrasera in pamint. Incercind sa refacem traseul parcurs de acestia, am aflat ca acestia n-au mai fost vazuti din momentul in care au fost luati de Politie. "Noi i-am audiat sub aspectul savirsirii infractiunii de violare de domiciliu si apoi le-am dat drumul. Nu stim cu certitudine ce s-a intmplat cu ei, de si-au pierdut casa. Ne-au spus ca au fost pacaliti, ca imobilul ar fi fost pus gaj. Urmeaza sa verificam si aceste aspecte. Ei pareau ferm convinsi ca au dreptul sa stea acolo, insa noii proprietari au prezentat un act de vinzare-cumparare. Deocamdata, noi le-am explicat batrinilor ca legal nu au cum sa locuiasca in imobilul respectiv", ne-a declarat comisarul Costel Arbunea, comandantul Politiei Municipiului Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro