Becali spune ca Andone nu va fi dat afara in urma unui complot | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Becali spune ca Andone nu va fi dat afara in urma unui complot

Presedintele executiv al clubului Dinamo, Ioan Becali, a declarat, joi, la finalul sedintei Consiliului de Administratie, in care Ioan Andone a fost reconfimat in functia de antrenor principal, ca tehnicianul dinamovist nu va fi schimbat in urma unui complot al unor actionari ai gruparii.
"Nu sint probleme la Dinamo. Avem un antrenor si nu avem intentia de a ne desparti de el. Fiti siguri ca vom avea curajul sa ne reunim, cind vrem sa ne despartim de Andone, il chemam si pe Andone si vom regla conturile. Nu o sa facem un secret. Credeti ca daca il dam afara pe Andone, o sa-l dam mirsaveste, pe la spate? Noi avem un antrenor pe care ne bazam", a spus Becali, care a fost completat de unul dintre actionari, Vasile Turcu: "Nu s-a pus problema inlocuirii antrenorului. Mai indreptati-va si voi atentia catre celelalte cluburi ca pe noi ne-ati facut praf in ultimele zile".
Ioan Becali a sustinut ca varianta colaborarii dintre Ioan Andone si Cornel Dinu a venit in urma prestatiei nesatisfacatoare a echipei. "Jocul ne-a nemultumit pe toti, inclusiv pe antrenor, si amindoi incearca acum sa colaboreze, pentru ca sa ajungem acolo unde ne gindim cu totii", a mentionat oficialul dinamovist.
Totodata, Becali a tinut sa explice in maniera proprie colaborarea dintre Andone si Dinu. "Cind te doare, nu vrei sa fie familia linga tine? Eu de aceea am facut trei fete, ca atunci cind am gripa, toate trei sa imi faca frectie ca sa imi treaca raceala mai repede. Asa si cu Andone: il mingii si eu, il mingiie si Badea, si Cornel Dinu, il mingiie si domnul Netoiu", a incercat sa explice Ioan Becali, fiind completat de Gigi Netoiu: "Eu il mingii in somn, ca sa nu se supere".
Antrenorul Ioan Andone, care a parut destins si a zimbit pe tot parcursul conferintei de presa, a precizat ca administratorul delegat Cornel Dinu a fost cel care l-a ajutat cu detalii despre dubla intilnire cu Omonia Nicosia din cadrul turului doi preliminar al Cupei UEFA. "Vom colabora impreuna asa cum am facut-o si pina acum. De exemplu, domnul Dinu m-a ajutat cu prezentarea echipei Omonia Nicosia. E normal sa ma sfatuiesc cu un om care a fost antrenor si a fost un mare antrenor", a conchis Andone.
La rindul sau, Gigi Netoiu a precizat ca nu s-a pus problema schimbarii antrenorului: "Andone are responsabilitatile pe care le-a avut si pina acum. Nu s-a pus niciodata problema ca cineva sa doreasca schimbarea lui Andone".
Referindu-se la discutia purtata intre actionari, la inceputul saptaminii, Netoiu a spus: "Acum doua zile l-am intrebat pe Andone daca este de acord sa colaboreze cu Dinu. Poate sa o faca o ora, jumatate de ora sau deloc, e problema lor. Lui Andone nu i s-a luat nimic din ce a avut pina acum".
Netoiu a infirmat existenta mai multor tabere in rindul actionariatului de la FC Dinamo. "S-a spus ca in Consiliul de Administratie exista o tabara a lui Netoiu si Giovanni, ca vor sa-l schimbe pe Andone, ca Badea si cu Bagher vor sa faca altceva. Sint afirmatii total neadevarate", a mentionat Netoiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro