Bilant pozitiv, la sfirsit de an, pentru CJAS Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bilant pozitiv, la sfirsit de an, pentru CJAS Braila

Potrivit declaratiei directorului Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Braila, dr. Mariana Tarachiu, institutia pe care o conduce a incheiat anul 2005, poate pentru prima data, avind efectuate platile la zi catre toti furnizorii, la nivelul realizarilor de peste an. "Acest lucru a fost posibil si datorita rectificarii din noiembrie a.c., care s-a situat la nivelul 10.967.240 RON, bani care au venit pentru programele de sanatate, pentru dispozitive medicale, pentru medicamente eliberate in regim compensat si gratuit, pentru spitale, Serviciul de Ambulanta Judetean si pentru recuperare. Celelalte categorii de servicii medicale au avut acoperire contractuala initiala, deci nu a fost necesara suplimentarea cu fonduri din rectificarea bugetara", a precizat directorul Tarachiu. Dupa cum a subliniat sursa citata, inceputul anului 2006 va fi fara datorii, cu posibilitatea unei estimari bugetare si de cheltuiala mult mai bune si, in acelasi timp, o prognozare mai realista a posibilitatilor, fata de nevoi.
Aceasta si-a aratat multumirea fata de activitatea CJAS Braila, ca institutie care a supravegheat finantarea unitatilor sanitare din judetul nostru, dar si increderea si multumirea pentru unitatile sanitare care au fost in relatii contractuale cu CJAS, ca au putut sa-si desfasoare activitatea in conditii mult mai bune decit in anii anteriori. "Doresc sa ii incredintez pe toti asiguratii sistemului de sanatate brailean ca ne vom stradui sa le asiguram toate conditiile de care sistemul dispune, pentru ca ei sa beneficieze de servicii de calitate, cit mai apropiate de nevoile fiecaruia. De asemenea, le urez sarbatori fericite, un an nou cu sanatate, cu sperante de mai bine si adresez gindurile mele cele mai bune asiguratilor pensionari, care constituie o categorie nu prea favorizata. Aceleasi urari le fac tuturor institutiilor care, prin activitatea lor, contribuie sau pot contribui la imbunatatirea starii de sanatate a populatiei judetului nostru", a mai declarat directorul CJAS.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro