Blestemul pământului la Tudor Vladimirescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Blestemul pământului la Tudor Vladimirescu

• procurorii i-au trimis în judecată pe Aurel Şerbănescu şi Anica Grecu, agricultori din comuna Tudor Vladimirescu • cei doi au sesizat poliţia, acuzându-se reciproc, după ce s-au încăierat pe câmp, din pricina unei sole cultivate cu porumb • potrivit anchetatorilor, femeia l-a lovit pe bărbat cu un băţ în cap, în timp ce acesta i-a tăiat un deget cu cosorul

 

Bătaie între doi fermieri din comuna Tudor Vladimirescu, finalizată cu dosar penal. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila i-au trimis în judecată, zilele trecute, pe inculpaţii Aurel Şerbănescu, în vârstă de 48 ani, şi Anica Grecu, de 49 de ani, agricultori din comuna brăileană Tudor Vladimirescu, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Şerbănescu este acuzat că a rănit-o la un deget, cu un cosor, pe Anica Grecu, provocându-i leziuni ce au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, însă tot el solicită despăgubiri de 40.000 lei, pe motiv că animalele femeii i-ar fi distrus o solă cultivată cu porumb. Nu în ultimul rând, bărbatul o acuză pe Anica Grecu că l-a lovit cu o bâtă-n cap şi-i solicită daune morale de 10.000 de lei.

La rândul ei, inculpata Anica Grecu cere despăgubiri de 20.000 lei, fiind, totodată, acuzată că l-a lovit pe Aurel Şerbănescu, în toamna anului trecut. Ea este şi inculpat, dar şi victimă, pentru că a fost tăiată cu cosorul la deget.

 

Acuzaţii, loviri, apel la 112

În ziua de 20 octombrie 2015, precizează anchetatorii, Anica Grecu a sesizat poliţia, prin apel la numărul pentru urgenţe 112, reclamând faptul că, în jurul orei 12:15, în timp ce se afla cu animalele în extravilanul comunei Tudor Vladimirescu, a fost agresată de Aurel Şerbănescu, din aceeaşi localitate. Femeia s-a prezentat, totodată, la spital, pentru îngrijiri medicale. A doua zi, Aurel Şerbănescu a reclamat-o, la rândul său, pe Anica Grecu la Postul de Poliţie Tudor Vladimirescu, afirmând că aceasta l-a lovit cu o bâtă. Agricultorul afirma, totodată, că, în ziua de 19 octombrie 2015, l-a surprins pe Istrati, angajat la ferma soţului inculpatei, cu o turmă de oi pe o solă de-a sa, cultivată cu porumb.

Audiaţi pe parcursul urmăririi penale, cei doi inculpaţi au expus propriile variante ale incidentului din octombrie anul trecut, recunoscând însă că, iniţial, a fost vorba de un conflict verbal. Ambii au negat, însă, că şi-ar fi lovit rivalul. Şerbănescu se afla pe o solă de-a sa, cultivată cu porumb, în timp ce Anica Grecu era pe miriştea din vecinătate, cu animalele (soţul femeii, Mistea Grecu, are o fermă de animale la Tudor Vladimirescu). La un moment dat, precizează martorii audiaţi, bărbatul a venit să-i reproşeze femeii că, în ziua anterioară, l-ar fi surprins pe un angajat de-al ei cu animalele în lanul de porumb. Din păcate, însă, de la ceartă s-a ajuns la bătaie.

Enervată, Anica Grecu a luat bâta unui cioban şi l-a lovit pe Aurel Şerbănescu în cap, fiind la rândul său, rănită destul de grav cu cosorul. Femeia a avut nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, după ce a suferit o plagă tăiată la degetul mare de la mâna dreaptă. Şerbănescu a negat că ar fi lovit-o cu intenţie pe Anica, afirmând că, de fapt, aceasta s-a tăiat singură în cosor, în momentul în care l-a lovit cu bâta-n cap.

Poliţiştii care s-au ocupat de caz şi procurorii PJ Brăila au ajuns la concluzia că ambii “combatanţi” sunt şi victime, şi agresori, şi i-au pus pe amândoi sub acuzaţie. În urma anchetei efectuate, nu s-a putut constata cu certitudine dacă oile familiei Grecu au distrus sola de porumb a lui Şerbănescu, astfel că s-a dispus clasarea cauzei, în ceea ce priveşte acuzaţia de distrugere formulată de proprietar.

Cazul “Tudor Vladimirescu” se află în atenţia magistraţilor de la Judecătoria Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro