Două noi complexuri de locuinţe ultramoderne încep să prindă viaţă la marginea Brăilei, într-o zonă care până nu de mult era un teren viran. Este vorba despre un spaţiu cuprins între fosta "Avicola" şi Şoseaua de centură, lângă Şos. Râmnicu Sărat. În ultima vreme, mulţi brăileni cu bani au început să-şi ridice vile acolo, astfel că, în ultima vreme, în zona respectivă a început să se întâmple ce s-a întâmplat în Vărsătura, la mijlocul anilor '90. Condiţiile nu mai sunt, însă, cele de acum 15 ani. Diferă nu doar arhitectura şi materialele folosite pentru construirea caselor, ci şi abordarea pieţei imobiliare. Aşa se face că doi investitori, unul grec şi unul spaniol, au văzut un bun potenţial de afaceri în această expansiune rezidenţială a municipiului. În consecinţă, au cumpărat parcele întinse pe câteva hectare şi au început să construiască blocuri.
După cum decurg lucrurile pe cele două şantiere, standardele de calitate ale viitoarelor complexuri rezidenţiale sunt ridicate, specifice Greciei, respectiv Spaniei, iar investiţiile sunt pe măsură. Rămâne de văzut câţi brăileni îşi vor permite să achiziţioneze un apartament acolo. În momentul de faţă, doar grecii vorbesc despre preţuri. Astfel, ni s-a spus că, în principiu, apartamentele de două camere din blocurile lor vor costa cam 55-60.000 de euro, în timp ce preţurile celor de trei camere vor începe de la 75.000 euro. Spaniolii nu vor, deocamdată, să divulge informaţii legate de preţ. Este foarte posibil, însă, ca apartamentele lor să fie sensibil mai scumpe decât ale concurenţilor greci, fiindcă sunt mai mari şi oferă un set diferit de facilităţi.
În ambele complexuri, primele blocuri vor fi gata în lunile august-septembrie din acest an. Atunci va fi scoasă efectiv la vânzare "marfa", însă bătălia pentru atragerea clienţilor a început deja şi fiecare dintre cei doi investitori încearcă să-şi scoată în faţă atuurile. Grecii spun că pe şantierul lor de la Brăila se construieşte prima clădire eficientă energetic din România. La rândul lor, spaniolii afirmă că viitorul complex rezidenţial "Minerva" se defineşte printr-un "concept exclusivist, de înaltă calitate în construcţii".
Dimitris Goulas, reprezentantul firmei "Probet Gr Investment" SRL Bucureşti, ne-a spus că "eficienţa energetică" despre care se vorbeşte în pliantul publicitar al investiţiei este dată de felul cum se construiesc blocurile, de materialele folosite pentru izolaţie, precum şi de panourile solare şi fotovoltaice montate pe acoperiş. "La noi, toţi pereţii exteriori şi interiori, cu excepţia celor despărţitori, de la baie, sunt turnaţi din beton, nu prefabricaţi. Acest lucru îi dă clădirii o rezistenţă foarte mare la cutremur, de până la 9,5 grade pe scara Richter. Izolaţia termică se face cu un strat de polistiren gros de 15 cm, peste care se pune o folie specială, în genul celei folosite de NASA la rachetele spaţiale. Are doar 2 mm grosime, însă capacitatea sa de izolare este echivalentă cu a unui polistiren de 18 cm. Prin instalarea centralelor termice solare, o perioadă de şapte luni pe an va exista apă caldă din belşug pentru locatari, iar prin instalarea centralelor fotovoltaice va exista curent gratuit pentru punerea în mişcare a ascensoarelor şi pentru iluminarea spaţiilor comune", ne-a spus Dimitris Goulas. Acesta ne-a vorbit şi despre faptul că aducţiunile de apă se vor face ca în Grecia, cu ţeavă pentru fiecare robinet în parte. Băile şi bucătăriile vor fi parţial mobilate, iar camerele vor beneficia de parchet masiv din lemn de stejar. "Patronul vrea ca blocurile să respecte standarde de calitate similare cu cele din Grecia", ne-a explicat Dimitris.
Grecii spun că metoda lor de lucru, cu beton turnat, asigură o foarte mare rezistenţă a clădirii la cutremur
Complexul rezidenţial construit de greci va cuprinde, în final, patru blocuri, cu un total de 139 de apartamente. Două blocuri vor fi dotate cu parcări subterane, două vor avea doar parcări de suprafaţă. Prima clădire, cea care se preconizează să fie dată în folosinţă în august, nu are parcări subterane. Întreg complexul ar trebui să fie gata cam în doi ani şi jumătate. Pentru realizarea primului bloc, investitorii greci au contractat firma "Concivia" Brăila.
Standarde ridicate şi la spanioli
Vecinii spanioli vor să inaugureze în august nu unul, ci două blocuri, care împreună vor forma un condominiu de 35 de apartamente. Investitorii au înfiinţat în România firma SC "PSH Proservcons" SRL, iar pentru realizarea viitorului cartier rezidenţial "Minerva" au angajat, în Spania, muncitori români, pe care i-au adus la Brăila. Sunt moldoveni sau ardeleni care i-au convins pe patroni cu priceperea şi seriozitatea lor, iar treaba merge ca unsă. Există, pe şantier, şi un inginer spaniol care coordonează lucrările.
Dacă grecii se laudă cu faptul că pereţii lor sunt turnaţi din beton, ibericii au optat pentru pereţi din cărămidă. Astfel, în afara stâlpilor de rezistenţă, blocurile integrează doar cărămizi, iar rezistenţa la cutremur cu care se laudă investitorii se cifrează în jurul valorii de 8,5 grade pe scara Richter.
Condominiile construite de spanioli sunt dotate cu parcări subterane, în care fiecare locatar îşi va putea ţine 3-4 maşini
Apartamentele sunt foarte spaţioase şi au facilităţi cum nu s-au mai văzut pe piaţa imobiliară brăileană. Cele de la parter au acces direct în boxele din subsol, care boxe sunt de fapt încăperi de câteva zeci de metri pătraţi, pretabile mai mult pentru amenajarea unor zone de fitness, de exemplu, decât pentru destinaţiile tradiţionale de pe la noi, cum ar fi păstrarea murăturilor pentru iarnă. Tot apartamentele de la parter beneficiază de grădini de 200 metri pătraţi. Absolut toţi locatarii vor avea asigurate 3-4 locuri de parcare, în parcarea subterană a condominiului. Parcări vor fi, de asemenea, la suprafaţă, lângă blocuri, şi tot lângă blocuri se vor afla parcuri de joacă pentru copii. Apartamentele sunt compuse din living cu bucătărie asimilată, trei dormitoare şi două băi. Există şi apartamente duplex, ce vin să confirme "conceptul exclusivist" despre care vorbesc investitorii.
Complexul "Minerva" va cuprinde mai multe condominii, a căror realizare se va întinde pe parcursul câtorva ani. Investitorii vor să construiască şi un supermarket, la ieşirea dinspre Şos. Râmnicu Sărat.
Ca şi confortul apartamentelor, preţurile vor fi cu siguranţă "exclusiviste" pentru brăilenii de rând. Reprezentanţii firmei spaniole spun, însă, că există deja persoane care şi-au manifestat dorinţa de a cumpăra apartamente.