Bombardiere strategice ruseşti, la 80 de kilometri de coastele Californiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bombardiere strategice ruseşti, la 80 de kilometri de coastele Californiei

Avioane americane de tip F-22 şi F-15 au interceptat cele patru bombardiere de tip Tupolev 95 - Bear (Ursul) H în terminologia NATO. "Ultima dată când am văzut aşa ceva a fost acum doi ani, pe 4 iulie", a confirmat un purtător de cuvânt al Comandamentului Nord-American pentru Apărare Aerospaţială (NORAD), căpitanul Jeff Davis din cadrul forţelor navale, pentru Free Beacon.
Potrivit NORAD, incursiunea avioanelor ruseşti a avut loc luni. Cele patru bombardiere cu turbopropulsoare au fost detectate pe radare în timp ce se apropiau de zona aeriană de apărare americană în apropiere de Insulele Aleutine. Două avioane de vânătoare de tip F-22 Raptor au interceptat bombardierele ruseşti în spaţiul aerian al Aleutinelor.
În timpul escortării bombardierelor către vest, două dintre cele patru Tu-95 s-au îndreptat către Extremul Orient rus.
Celelalte două bombardiere cu capacitate nucleară s-au îndreptat, însă, către sud-est şi au pătruns în Zona de Apărare Aeriană de Nord a Statelor Unite, în largul coastelor nordului Californiei (vest).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro