Brăila are un dispecerat unic ISU-SAJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila are un dispecerat unic ISU-SAJ

Serviciul Judeţean de Urgenţă Brăila are din 15 mai un dispecerat comun cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea". Spaţiul dispeceratului unic a fost pus la dispoziţie de către ISU Brăila, prin reorganizarea celor existente şi mutarea staţiilor de lucru 112 utilizate în dispeceratul SAJ Brăila. Deşi nu a fost inaugurat încă pentru că nu a fost echipat complet, noul dispecerat comun a început deja să fie operaţional. Ce înseamnă asta mai exact? Practic, prin intermediul unei astfel de structuri comune se doreşte reducerea timpului de reacţie şi de răspuns în cazul intervenţiilor, eliminarea suprapunerii forţelor şi evitarea disfuncţionalităţilor în cazul urgenţelor medicale. "Colegii de la ISU ne-au ajutat să amenajăm dispeceratul şi s-au implicat cu foarte multă bunăvoinţă şi profesionalism, ca spaţiul pe care îl vom împărţi să fie gata cât mai repede. Este un lucru extraordinar, pentru că dispecerii noştri sunt aproape unii de alţii şi colaborează în timp real. Într-adevăr, cele mai frecvente evenimente au intervenţii comune SAJ şi ISU. Suntem deocamdată în mutări, încă nu am terminat, dar nici mult nu mai avem", a declarat pentru "Obiectiv", managerul SAJ Brăila, Viorica Uscatu. Întrebat despre avantajele dispeceratului unic, şeful ISU Brăila, lt. col. Cristian Ion, a explicat că, în principiu, procedura de lucru va fi aceeaşi, cu diferenţa că se va reduce semnificativ timpul de intervenţie. "Noi îi spunem dispecerat comun ISU-SAJ pentru intervenţia cât mai rapidă şi gestionarea tuturor forţelor şi mijloacelor necesare pentru acordarea ajutorului medical. Procedura de lucru va fi aceeaşi, doar că dispecerii noştri şi cei de la SAJ sunt în aceeaşi încăpere şi practic se pot pune de comun acord asupra echipajelor aflate mai aproape de cazul respectiv pentru a câştiga timp şi a ajunge cât mai repede la pacientul care are nevoie de îngrijiri medicale" , a explicat lt.col. Cristian Ion. Atât şeful ISU, cât şi managerul SAJ Brăila au precizat că imediat ce spaţiul va fi echipat complet şi va trece pericolul inundaţiilor, care este o prioritate în momentul de faţă la Brăila -, va avea loc şi o inaugurare oficială.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro