Un brăilean a fost reţinut marţi dimineaţa, în jurul orelor 7.55, de o patrulă de siguranţă publică, ce efectua serviciul în zona cartierului Nedelcu Chercea. Poliţiştii au oprit în trafic, la intersecţia străzii Moldovei cu strada Lotrului, un autoturism condus de L.G., din Brăila. În urma controlului efectuat în interiorul maşinii au fost găsite 294 pachete cu ţigări, de provenienţă Republica Moldova, pentru care nu existau documente legale, iar asupra şoferului a fost găsită suma de 6.515 lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor OUG 54/2010, privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, cercetările fiind continuate de ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.
