Brăileanul Ion Sterian ne liniștește: „Alimentarea cu gaze a României nu va fi afectată. Nu este o problemă. Avem noroc că Transgaz și-a făcut investițiile la timp” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăileanul Ion Sterian ne liniștește: „Alimentarea cu gaze a României nu va fi afectată. Nu este o problemă. Avem noroc că Transgaz și-a făcut investițiile la timp”

* importurile de gaze ale României prin Ucraina se derulează normal și, dacă vor fi întreruperi, fluxul de gaze poate fi redirecționat cu ușurință prin alte puncte de intrare în țară, a declarat, ieri, pentru Agerpres, Ion Sterian, directorul general al Transgaz

 

"Nu sunt probleme cu importurile prin Ucraina. Noi ne-am pregătit pentru toate scenariile posibile și vom face față oricărei situații. Alimentarea cu gaze a României nu va fi afectată", a declarat Ion Sterian, directorul general al “Transgaz” pentru presa centrală.

România importă în prezent o cantitate de gaze naturale de 5,3 milioane de metri cubi pe zi prin Ucraina, iar consumul național este de aproximativ 40 de milioane de metri cubi pe zi.

"Chiar dacă importurile de gaze din Ucraina vor fi sistate, fluxurile de gaze pot fi redirecționate cu ușurință prin punctul de intrare de la Negru Vodă și prin alte puncte. Nu este o problemă. Avem noroc că Transgaz și-a făcut investițiile la timp. În acest moment, BRUA funcționează la capacitate maximă și toate stațiile pe care le-am construit funcționează la capacitate maximă, în reverse flow (în ambele direcții - n.r.)", a precizat Sterian.

Alte conducte de import al gazelor în România sunt cele de la Giurgiu-Ruse (Bulgaria) și Arad-Szeged (Ungaria). De altfel, oricum România este mult mai puțin dependentă de gazul rusesc (40%) spre deosebire de alte țări din Europa.

Reamintim că președintele rus Vladimir Putin a anunțat ieri, într-o alocuțiune televizată surpriză, o operațiune militară în Ucraina pentru a-i apăra pe separatiștii din estul țării, în contextul în care există zeci de mii de militari ruși desfășurați de mai multe săptămâni la frontierele Ucrainei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro