Brăileni pe podium la Seria Karting Masters | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăileni pe podium la Seria Karting Masters

* Răzvan Irimia s-a clasat pe primul loc în clasamentul general, la clasa Rookie 60 * Ștefan Rareș Sezonov a ocupat locul al treilea în clasamentul general la aceeași clasă *  alți piloți de la Palatul Copiilor Brăila au reușit să urce pe podium la diferite etape

 

În acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, Concursul Național de Karting școlar a fost anulat odată cu toate concursurile aflate în calendarul Ministerului Educației. Însă, cu toate acestea, o parte dintre piloții pregătiți de George Prisecaru la Palatul Copiilor Brăila, a participat la o serie de competiții oficiale. Brăilenii au fost prezenți la Seria Karting Masters și în Campionatul Național al Federației Române de Karting. Iar rezultatele piloților brăileni au fost foarte bune.

În acest an, Răzvan Irimia s-a clasat pe primul loc, în clasamentul general, la clasa Rookie 60, categoria de vârstă 8-12 ani, al Seriei Karting Masters. Ștefan Rareș Sezonov a ocupat locul al treilea în clasamentul general. În cadrul aceleiași competiții, alți piloți de la Palatul Copiilor Brăila au reușit să urce pe podium la diferite etape. Astfel, Vlad Mihai Carp a obținut locul al doilea la etapa a 3-a, Răzvan Ștefan Drăgan și-a trecut în cont un loc trei la etapa a 4-a și un loc doi la etapa a 5-a. Victor Irimia a fost foarte aproape de podium la etapa a 3-a, unde s-a clasat pe poziția a 4-a. La La Seria Karting Masters, clasa Promo, la categoria de vârstă 5-7 ani, George Vladimir Popa, de doar 4 ani, a concurat cu dispensă de vârstă și a fost desemnat cel mai tânăr pilot în anul 2020. Au mai participat Rareș Gabriel Anghel de 5 ani și Petru Merior de 6 ani.

La Campionatul Național al Federației Române de Karting au concurat brăilenii George Vladimir Popa la clasa Promo și Răzvan Ștefan Drăgan la clasa Mini Rok.

Ținând cont de toate impedimentele pe care le-am întâmpinat în procesul de pregătire, în pandemia de coronavirus, rezultatele sunt foarte bune. Sperăm ca la anul să avem mai mulți piloți angrenați în competiții șI rezultate pe măsura valorii lor”, ne-a declarat George Prisecaru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro