Tot mai mulţi brăileni aleg să sponsorizeze entităţile nonprofit prin redirecţionarea unei părţi din impozitul anual. Potrivit unei statistici realizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a judeţului Brăila, în acest an, 18.261 de contribuabili şi-au exprimat opţiunea pentru redirecţionarea sumei de 2% din impozitul anual aferent veniturilor obţinute în anul 2008, de la bugetul de stat către entităţile nonprofit (asociaţii, fundaţii, unităţi de cult etc), care funcţionează în condiţiile legii. O comparaţie cu anul anterior relevă faptul că numărul celor care au făcut acest pas este în creştere, întrucât în 2008 şi-au exprimat opţiunea de sponsorizare a unei entităţi nonprofit doar 15.878 contribuabili. Rezultă deci o creştere cu aproape 2.400 de persoane. Suma totală virată în anul 2008 (pentru veniturile aferente anului 2007), celor 460 de entităţi nonprofit alese de brăileni a fost de peste 670.000 lei, fiind mai mare cu 50% faţă de cea virată în 2007.
