Astfel, spun farmaciştii, după inventarierea stocului de marfă şi actualizarea preţurilor de vânzare ale medicamentelor eliberate pe baza de reţetă, balanţa în gestiune este înclinată în favoarea ieftinirii. "Per total, la mine în farmacie, medicamentele se ieftinesc cu 5%, fondul de marfă se diminuează", a spus farmacistul Ion Bobaru, de la farmacia "Faltis". Modificările de tarife sunt urmarea ajustării preţurilor practicate de producătorii de medicamente. În baza ordinului de ministru, importatorii sunt obligaţi să aducă în România produse la cel mai mic preţ practicat în 12 ţări europene, iar calculul preţurilor se face la cursul valutar de 4 lei pentru un euro, curs stabilit de Ministerul Sănătăţii şi valabil până la sfârşitul anului 2009. Potrivit ministrului Sănătăţii, medicamentele româneşti, care au o pondere de 25% din totalul celor date pe reţetă, sunt mai scumpe, în medie, cu un leu. În schimb, ieftiniri considerabile se înregistrează la medicamentele pentru hepatită, cu până la 37% sau la produsele destinate afecţiunilor psihice, care au preţuri mai mici cu până la 45%. "Domină medicamentele care se ieftinesc, cele din import, pentru toate afecţiunile. S-au ieftinit mult cele care se dădeau pe reţete gratuite şi bolnavul nu simte pe buzunarul lui, dar bugetul casei de asigurări de sănătate va simţi", a declarat Ion Bobaru. Conform estimărilor, ordinul privind noile preţuri ale medicamentelor date pe reţetă va duce la economii de 110 milioane de euro. Tot de miercuri, potrivit contractului-cadru pe 2009, medicamentele se prescriu sub forma denumirii comune internaţionale, adică specificând substanţa activă, în locul denumirii comerciale. Ministerul a luat această hotărâre pentru a încerca eliminarea situaţiilor în care pacienţilor li se prescriu cele mai scumpe medicamente dintre cele ce conţin aceeaşi substanţă activă. "Eliberăm reţete şi de luna trecută, sunt valabile 30 de zile, iar cele eliberate de la 1 aprilie trebuie să fie conforme cu noile reglementări", a afirmat farmacist Profira Constantinoiu, de la Farmacia "Iris"