Braila - 640 de ani de atestare documentara | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braila - 640 de ani de atestare documentara

Implinirea venerabilei virste de 640 de ani de catre Braila, a fost sarbatorita, ieri, la muzeul orasului, prin citeva evenimente marcante pentru cultura si istoria locului. Directorul Muzeului Brailei, dr. Ionel Candea, si-a manifestat regretul ca momentul nu a fost marcat decit prin acest eveniment, spunind ca Braila este printre putinele orase care se pot mindri ca au 640 de ani de atestare documentara. A dat si un exemplu, Iasi, cu doar 600 de ani de atestare documentara. "Cercetarile arheologice realizate de muzeu, timp de 40 de ani, au demonstrat ca, cel putin deocamdata, existenta orasului nu se poate cobori mai jos de anul 1300. In aceste conditii, putem spune ca Braila este al treilea oras, ca vechime, al tarii, dupa Cimpulung si Curtea de Arges. Toate celelalte orase ale tarii sint amintite dupa aceasta data", a explicat dr. Ionel Candea.
A urmat apoi lansarea celui de-al treilea volum al "Analelor Brailei", editie anastatica, cu care se si incheie publicarea Analelor Brailei. Primul volum a fost tiparit in 2004 si urmatoarele doua in 2007, volumul II la inceputul anului, si volumul III la sfirsitul lui. Datorita succesului de care s-au bucurat aceste editii, fiind folosite foarte mult de profesorii si invatatorii Brailei in redactarea diferitelor teme de cercetare, muzeul a hotarit reeditarea tuturor celor trei volume in 2008. Cercetarea arhivelor pentru a gasi toate revistele Analele Brailei a fost realizata de Doru Badara.
Volumul "Vestigiile dacice de la Hunedoara" a fost prezentat de seful sectiei de arheologie a Muzeului, dr. Stanica Pandrea, care a lucrat alaturi de directorul adjunct al muzeului, Valeriu Sirbu, si alti cercetatori de la Sibiu la realizarea cartii. "Este un volum exceptional care prezinta descoperiri senzationale de la Hunedoara - Castelul Corvinestilor. Cartea poarta amprenta inconfundabila a cercetatorului Valeriu Sirbu, care s-a bazat pe lucrul in echipa pe diferite domenii si care a reusit in final sa realizeze o cercetare aproape exhaustiva a unor monumente funerare si sa sintetizeze apoi totul intr-un volum", a spus dr. Stanica Pandrea. La Hunedoara s-au descoperit urnele a 52 de indivizi, din care 80% sint copii, care aveau depuse in morminte obiecte specifice mormintelor adultilor, chiar armament. A fost prima descoperire de acest fel si inca nu s-a stabilit daca este vorba de o necropola, un loc sacru sau este altceva, a mai spus dr. Stanica Pandrea. Directorul Muzeului din Brasov, prof. Radu Stefanescu, a prezentat un volum realizat cu lucrarile a 15 cercetatori prezentate in cadrul simpozionului international desfasurat la Brasov in 2006, "Sanctuare si locuri de cult din epoca fierului in epoca tracica". Cartea este redactata in limba engleza, cercetatorii publicati fiind din: Polonia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova si Romania. Directorul adjunct al Muzeului, dr. Valeriu Sirbu, a spus citeva cuvinte si despre colocviul "Oameni si zei", care a avut loc tot la Brasov, si care a fost singurul de acest fel realizat pina acum.

Reabilitarea centrului istoric al Brailei - un esec lamentabil din cauza Uniunii Europene

Ziarul cu numar unic, "Braila 640" a fost trecut in revista de directorul Ionel Candea, acesta insistind asupra articolului de deschidere in care si-a exprimat mihnirea pentru ca primul contact al Muzeului cu Uniunea Europeana a fost un esec lamentabil. "Am descoperit o Uniune Europeana mincinoasa si gaunoasa, pentru ca proiectul de reabilitare a centrului istoric este un esec lamentabil in ceea ce priveste contributia Uniunii Europene. Am fost tratati asa cum nu se poate. Nu pot sa inteleg cum cineva care a cistigat un proiect printr-o licitatie internationala poate sa spuna ca vine la sedinta lunara de progres din politete. Un consortiu romanesc nu si-ar fi permis sa faca asa ceva. M-am convins ca doar prin noi insine vom reusi sa punem in opera reabilitarea de care am tot discutat. Se va realiza cu 30% bani de la Consiliul Judetean si 70% bani de la Fondul National de Dezvoltare. Sper ca peste zece ani, cind vom aniversa 650 de ani ai Brailei, orasul sa aiba un chip nou", a spus dr. Ionel Candea. Tinara si talentata Madalina Danila, eleva profesoarei Galina Cojocari de la Liceul de Arta, a oferit citeva minute de muzica adevarata, creatii cunoscute ale compozitorilor Bach, Prokofiev si Gershwin. Brailenii au mai primit apoi si urarile de bine ale directorului Institutului de Cercetari Ecomuzeale din Tulcea, Florin Topoleanu, iar dr. Zamfir Balan, director adjunct al muzeului, a lansat Medalia Centenar Mihail Sebastian 1907 - 2007. Au fost oferite citeva date biografice ale lui Iosif Hechter, cel care avea sa devina Mihail Sebastian, si au fost facute citeva aprecieri legate de importanta Brailei in viata lui Sebastian. "Braila ii datoreaza mult lui Sebastian pentru ca aici s-a format, de aici si-a extras profunzimea personalitatii sale. Braila este locul spre care s-a intors intotdeauna. Sper ca intilnirile dedicate lui Sebastian sa nu se opreasca la anul 2007 pentru ca in 2008 se implinesc 70 de ani de cind s-a jucat pentru prima data prima sa piesa, “Jocul de-a vacanta”", a spus directorul adjunct al muzeului, dr. Zamfir Balan. In final, a fost urmarit un film realizat in 1968, la implinirea a 600 de ani, de Ioan Marin. Achizitia acestui document, la finalul anului 2007, s-a datorat sefului sectiei istorie a muzeului, Ghena Pricop.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro