Braila a avut in 2007 trei festivaluri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braila a avut in 2007 trei festivaluri

Cea mai mare realizare artistica a Centrului de Creatie si a Consiliului Judetean, care sustine financiar actiunile Centrului de Creatie, a fost Festivalul International de Muzica Usoara "George Grigoriu". Acesta a fost premiat in aprilie de catre revista "Actualitatea Muzicala", fiind considerat evenimentul anului 2006.
Cea de-a III-a editie, din 2007, desfasurata la inceputul lunii mai, i-a adus in recital pe Fuego, Mihai Constantinescu, Nico si Corina Chiriac. Vocile atrase in concurs de premiile consistente au fost mai bune decit cele de la editiile precedente, s-au cintat doua melodii in prima auditie, iar Lituania a fost reprezentata de o concurenta care in 2002 a participat la finala Eurovizion. Marele Premiu, trofeul si masina Volkswagen Passat apartin Angelicai Vasilcov, din Republica Moldova, studenta in anul II la Universitatea de Muzica din Bucuresti. Premiul I, 2.000 de dolari, i-a revenit tinarului craiovean Alin Vaduva, student la psihologie in anul I la Bucuresti, premiul II, de 1.300 de dolari, ii apartine Madalinei Coca din Bucuresti, Premiul III, in valoare de 700 de dolari, l-a obtinut Simona Jakubenaite din Lituania. Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, in valoare de 400 de dolari, a ajuns la Marius Balan din Pitesti. Cele trei mentiuni, in valoare de cite 300 de dolari, au fost cistigate de Adela Turkoane din Serbia, Kinga-Reka Farcas din Lupeni si Florentina Ciuna din Bucuresti. Premiul de popularitate a fost cistigat de braileanul Robert Popescu, elev in clasa a XI-a la Grupul Scolar "Edmond Nicolau", iar Premiul special al Consiliului Judetean, un obiect de arta, a fost obtinut de Catalina Ciobanu.

Festivalul International de Canto "Hariclea Darclee"

In luna august brailenii s-au bucurat de citeva spectacole de exceptie realizate in cadrul Festivalului International de canto "Hariclea Darclee", eveniment sustinut financiar de Primaria Braila si de sponsorii atrasi de presedintele de onoare al juriului, Mariana Nicolesco. Au fost oferite concerte memorabile in sala Teatrului "Maria Filotti", pe Esplanada, festivalul incheindu-se cu Gala laureatilor, unde fiecare candidat a interpretat un fragment de arie care i-a pus in valoare calitatile vocale.
Marele Premiu "Darclee", in valoare de 15.000 de dolari, a fost impartit intre sopranele Georgeta Grigore si Aurelia Florian. Premiul I, de 10.000 de dolari, s-a impartit intre trei concurenti: mezzosoprana Carmen Topciu, din Braila, baritonul Valeriu Caradja din Republica Moldova si tenorul Bogdan Mihai. Premiul II, de 7.000 de dolari, s-a impartit tot la trei, intre: tenorul Cesar Sanchez din Mexic, soprana Elisabeta Marin si basul Zoltan Nagy. Alti trei concurenti au impartit premiul III, in valoare de 5.000 de dolari: Ekaterina Tretiakova din Rusia, tenorul Marius Manea si soprana Elvana Mihal din Albania.

Festivalul-concurs de muzica populara "Cintecul de dragoste de-a lungul Dunarii"

In luna august, Centrul de Creatie, sprijinit de Consiliul Judetean a mai organizat un eveniment, prima editie a Festivalului-concurs de muzica populara "Cintecul de dragoste de-a lungul Dunarii". Au participat candidati din Romania, Serbia, Bulgaria, Ungaria si Republica Moldova, iar recitaluri au oferit: Fuego, Irina Loghin si Sofia Vicoveanca. Premiul I, in valoare de 1.600 de lei a ajuns in judetul Teleorman prin profesorul de muzica Simion Florea, director al Caminului Cultural din comuna Nasturel. Premiul II, in valoare de 1.200 de lei, a revenit brailencei Lucica Mocanu, iar premiul III, de 1.000 de lei, studentei din Bulgaria Elena Marinova. S-au mai acordat trei mentiuni de cite 600 de lei interpretilor: Faic Ialcin din Constanta, Elena Coziltea din Caras Severin si Mihaelei Enciu din Constanta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro