Braila nu prea are sanse sa scape de mirosurile grele care ii imbicsesc atmosfera | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braila nu prea are sanse sa scape de mirosurile grele care ii

imbicsesc atmosfera

Mirosurile grele care imbicsesc noaptea atmosfera orasului vor ramine o problema pentru braileni si in

aceasta vara. De fapt, e posibil sa fim nevoiti sa le suportam multi ani de aici incolo si asta fiindca, in ciuda eforturilor pe care le fac

atit autoritatile de mediu, cit si societatile identificate ca fiind sursa emanatiilor, situatia este mult prea complexa pentru a putea fi

rezolvata si repede si in totalitate. Toata lumea acuza "Complexul de Porci" Braila si "Caruz" SA, firme patronate de Gheorghe Caruz, ca

fiind cauza acestui disconfort care dureaza de citiva ani. Aceeasi parere este impartasita si de autoritatile de mediu, care, deocamdata,

doar tin sub observatie firmele respective, impulsionindu-le sa intreprinda masurile necesare pentru rezolvarea problemei. Desi multi

braileni reclama masuri cit mai drastice, inclusiv inchiderea activitatii celor doua firme atit Agentia de Protectie a Mediului, cit si Garda

de Mediu sint nevoite sa accepte, pentru moment, starea de provizorat, din punctul de vedere al autorizatiei de mediu, in care functioneaza

in prezent unitatile. Si asta deoarece Caruz a stiut sa se puna la adapost, incluzindu-si, in 2004, firmele pe o lista cu 195 agenti

economici cu impact asupra mediului, in numele carora Guvernul Romaniei a negociat cu Uniunea Europeana acordarea unui termen de gratie,

pentru rezolvarea probemelor legate de poluare. Astfel, pentru societatile patronate de el, inclusiv pentru "Complexul de Porci" si "Caruz"

SA, Gheorghe Caruz a primit ragaz pina in 2011, pentru a investi, esalonat, din surse proprii si fonduri atrase, aproape un milion de euro in

masuri legate de protectia mediului. Investitiile propuse merg de la sume modeste - 6.000 euro, in 2004, 1.600 euro, in 2005 si 7.300 euro,

in 2006 - pina la sume cu adevarat substantiale - 50.000 euro, in 2007, 250.000 euro, in 2008, 150.000 euro, in 2009, 150.000 euro, in 2010,

si 200.000 euro, in 2011. Programul i-a fost acceptat in aceasta forma de oficialii europeni, iar autoritatile de mediu de pe plan local au

fost puse in postura de a monitoriza aplicarea planului. Garda de Mediu nu a avut ce le reprosa, pina in prezent, lui Caruz si subordonatilor

sai. "Din 2004 si pina acum, la cele doua societati -”Caruz” SA, unde se tin scroafe pentru reproductie, si “Complexul de Porci”, unde se

cresc porcii, s-au investit sume mai mari decit cele angajate in proiectul negociat cu UE. Din acest punct de vedere, nu am avut de ce sa

aplicam sanctiuni. Asta nu inseamna ca, daca avem motiv, nu dam amenzi. Dupa cum se stie, in luna septembrie a anului trecut, s-a aplicat o

sanctiune de 75 milioane de lei vechi, pentru ca nu s-a actionat la timp atunci cind s-a spart conducta de transport dejectiile in Dunare"

ne-a declarat Daniela Agache, comisarul sef al Garzii de Mediu Braila.

Eliberarea autorizatiei integrate de mediu va aspri

monitorizarea obiectivelor

Investitiile facute au mers mai mult inspre studiile de fezabilitate si proiectele necesare demararii

efective a modernizarii instalatiilor de depoluare. Cu alte cuvinte, s-a organizat santierul, ce va intra in functiune de la anul. Acest

lucru nu contravine cu nimic autorizatiei simple in baza careia functioneaza cele doua societati. Foarte curind, insa, lucrurile se vor

schimba. Noua legislatie prevede ca, pina cel tirziu 31 decembrie 2006, sa se obtina autorizatie integrata de mediu. Aceasta va fi emisa de

Agentia Regionala de Protectia Mediului Galati si va fi insotita de o lista cu termene foarte exacte de punere in aplicare a masurilor de

depoluare. "Neaplicarea unui singur termen va duce automat la sistarea activitatii firmelor in cauza. Deci, din momentul in care autorizatia

integrata va fi aprobata de colegii de la Galati si va fi listata pe hirtie, monitorizarea va fi una foarte drastica si nu va mai fi permisa

nici un fel de intirziere la aplicarea masurilor prevazute in program", ne-a declarat Aurel Banuta, directorul APM Braila. Tot acesta ne-a

explicat ca, in fapt, investitiile ce vor fi facute de Caruz se vor axa pe modernizarea statiei de epurare, veche din 1965, astfel incit sa

nu se mai scurga in Dunare dejectii neprelucrate. Asadar, masurile de protectie a mediului se vor axa pe nepoluarea Dunarii, fapt ce va

rezolva intr-o mica masura problema mirosului care ii deranjeaza pe braileni. Balegarul va fi oricum depozitat pe platforme betonate, pina la

demineralizare, asa cum se intimpla si acum, iar mirosurile vor fi purtate de vint spre oras. De altfel, se pare ca actuala problema a

mirosului de porc a fost generata, dupa cum spun unii specialisti, de o redirectionare a curentilor de aer, care acum circula spre oras.

Altfel nu se explica de ce existenta complexului de porci de linga municipiu este mai deranjanta acum, cind acolo se afla citeva zeci de mii

de animale, decit in urma cu 20 de ani, cind halele adaposteau sute de mii de porcine.
In concluzie, este foarte posibil ca sa nu mai

scapam de mirosuri atit timp cit vor functiona aceste obiective, idee cu care brailenii ar fi bine sa se obisnuiasca. Si asta pentru ca

singura sansa, a celor care reclama inchiderea celor doua firme, de a-si exprima punctul de vedere a fost irosita odata cu trecerea sedintei

de dezbatere publica facuta pe tema acordarii autorizatiei integrate de mediu. Potrivit procedurilor legale, astfel de autorizatii nu se pot

elibera fara organizarea unei dezbateri in cadrul careia membrii comunitatii sa isi poata exprima opiniile pro si contra unui astfel de

obiectiv, opinii ce trebuie luate obligatoriu in calcul, in procesul de autorizare. Un exemplu de proiect blocat in urma unor foarte energice

luari de pozitie din partea brailenilor a fost cel legat de benzinaria "Luk Oil" care ar fi trebuit amplasata pe bulevardul Independentei. In

cazul crescatoriei de porci a lui Caruz nu s-a intimplat deloc asa. La dezbaterea publica, organizata in luna februarie, nu au fost aproape

deloc luari de pozitie impotriva autorizarii celor doua obiective. Din contra, cei citiva cetateni prezenti in sala au sustinut proiectul,

afirmind ca este vorba despre o afacere importanta pentru municipiul nostru si ca mirosurile ce ii streseaza pe braileni nu vin de la porci,

ci de la gunoaiele aruncate pe strazi, in halde neautorizate. Singurul "contra" din acea sedinta a fost Cornel Apostol, presedintele

organizatiei ecologiste "Eco Alpex 024". Acesta i-a spus pe sleau lui Gheorghe Caruz - sedinta se desfasura la sediul "Complexului de Porci"

- ca cei ce ii apara interesele sint angajati de-ai lui, care au venit cu lectia invatata. "Dupa ce mi-am exprimat acest punct de vedere,

Gheorghe Caruz s-a ridicat de la prezidiu, a venit la mine si m-a imbrincit afara din sala, zicind ca il jignesc cu astfel de afirmatii.

Ulterior, si-a cerut scuze pentru acea iesire, spunind ca n-a stiut ca aceia ar fi salariati ai firmelor sale. O chestie cusuta cu ata alba,

dupa parerea mea", ne-a povestit Apostol.

"Nu miroase a porc, ci a emanatii de la combinatul de la Galati!"

Cam asa s-a scris

istoria dezbaterii publice pe tema acordarii sau nu a autorizatiei integrate de mediu firmelor lui Caruz. Adunind doar opinii favorabile

proiectului, autoritatile de mediu galatene au intrat pe ultima suta de metri a emiterii autorizatiei, lucru ce are toate sansele sa se

intimple pina la sfirsitul acestei veri. In consecinta, obiectivele vor continua sa functioneze, atit timp cit se vor respecta termenele de

modernizare a statiei de epurare, iar mirosul va fi la locul sau, prin tot orasul. De altfel, din punctul de vedere al mediului, mirosul nu

este considerat un factor de poluare. Exista voci in cadrul APM Braila care cer ca, pentru rezolvarea acestei probleme, sa se implice

Directia de Sanatate Publica si Primaria, care sa impuna plantarea unor perdele forestiere de protectie, cu rol de bariera in calea

curentilor de aer.
In ceea ce-l priveste, Gheorghe Caruz spune ca investeste zeci de miliarde de lei si sute de mii de euro in protectia

mediului. "Vom pune in folosinta, in curind, un incinerator ecologic pentru cadavre de animale, cu capacitate de 10 tone pe sarja. Am platit

400.000 de mii de euro pe filtre parabolice pentru statia de epurare, deci e vorba de niste investitii serioase. Si vom mai investi in

protectia mediului, pina in 2011, asa cum ne-am angajat in cadrul acelui program", ne-a declarat Caruz. De altfel, acesta nici nu prea este

convins ca problema mirosurilor este generata de firmele sale. "Dupa parerea mea, scapa emanatii de la combinatul de la Galati. Daca ar fi de

la porci, ar mirosi in fiecare zi, dar toata lumea a observat ca nu se intimpla asa. Sint zile in care miroase si zile in care nu", ne-a

declarat cu fermitate Gheorghe Caruz.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro