Braileanul, frate cu gunoiul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braileanul, frate cu gunoiul

Ritmul cu care brailenii isi renoveaza apartamentele da de inteles ca vintul schimbarii a inceput sa adie si prin zona noastra, considerata de multi ca fiind cam inapoiata din punct de vedere economic. Din pacate, dorinta unora de a trai in conditii mai civilizate se rezuma doar la locuinta personala. Ce fel arata orasul in care traiesc alaturi de alte citeva sute de mii de persoane conteaza prea putin pentru ei. Domeniul public este sufocat de deseurile inerte: tencuiala razuita de pe pereti, caramizi farimitate, resturi de flise si cam tot ce rezulta cind te apuci sa dai o alta fata apartamentului proprietate personala. Asemenea halde ilegale de gunoi apar si in zona centrala, nu doar prin cartierele marginase. Nici periferia orasului nu este scutita de atacul nesimtitilor care, in loc sa achite o taxa de 38 lei pe metrul cub de deseu inert, platesc cu sume modice carutasi dispusi sa ii scape de darimaturi. Iesirea din Braila, prin cartierul Vidin, spre Baldovinesti, arata cit se poate de convingator lipsa de educatie a unor braileni care ne fac orasul de ris. Gramezile de moloz, provenit, cel mai probabil, de la proprietarii de apartamente din Vidin, se intind pe pogoane intregi, murdarind imaginea acestei porti a municipiului. Brailenii mai in virsta isi amintesc ca, pe vremuri, zona arata cu totul altfel: se facusera terasamente marginite de briuri din piatra de riu si acoperite cu flori si arbusti ornamentali. Acum, terasamentele sint napadite de buruieni, iar soferii care intra sau ies din oras vad, in loc de flori, moloz sau pungi de plastic.

"Brailenii bine educati rezolva civilizat problema deseurilor"

Autoritatile locale spun ca vina pentru mizeria care inunda domeniul public apartine in totalitate brailenilor necivilizati. "Operatorii de salubritate nu pot fi acuzati pentru aceasta situatie. Ei respecta graficul de ridicare a gunoaielor menajere. Deseurile inerte provenite din demolari sint preluate pe baza de comanda, contra unui tarif de 38 lei per metru cub. Pot fi duse si direct la depozitul de inerte, de pe Soseaua dig Braila-Galati, unde se achita doar 5 lei pe tona. In general, brailenii bine educati pun molozul in saci si vorbesc cu administratorul, care ia legatura cu operatorul de salubritate si astfel se rezolva problema, legal si civilizat. Exista, insa, si oameni ai caror parinti n-au stiut sa-i educe. Acestia prefera sa urce deseurile in masina si sa le arunce la marginea orasului sau sa angajeze carutasi pentru treaba asta. Operatorii de salubritate ridica periodic gunoaiele din haldele neautorizate, pe cheltuiala lor, dar, in scurt timp acestea reapar", ne-a explicat Dan Apostol, directorul Directiei de Administrare si Gospodarire Locala Braila. Directorul Apostol ne-a informat ca Primaria a alocat un miliard de lei vechi pentru o operatiune ampla de salubrizare, in cadrul careia se va incerca adunarea deseurilor din toate depozitele ilegale de pe raza municipiului si din zonele periferice. Toti cei trei operatori de salubritate - "Eco", RER si "Braicata" - vor fi implicati in respectiva actiune, programata pentru zilele urmatoare.
Politia Comunitara aplica, saptaminal, zeci de amenzi, brailenilor prinsi aruncind gunoaie pe domeniul public. Atit timp, insa, cit locurile transformate in halde neautorizate nu sint pazite in permanenta, deseurile continua sa apara. "Am sectorizat orasul, impartindu-l in zece zone, iar in fiecare zona patruleaza echipe formate din cite doi agenti. In atributiile lor intra si sanctionarea celor surprinsi incalcind normele de gospodarire locala si sint depistati zilnic astfel de contravenienti. O supraveghere non-stop a zonelor unde se arunca deseuri nu se poate face, fiindca nu avem suficient personal pentru asa ceva", ne-a declarat Dumitru Hahui, directorul adjunct al Politiei Comunitare Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro