Brailencele vor sa cistige si primul joc din acest tur, in deplasare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brailencele vor sa cistige si primul joc din acest tur, in deplasare

Duminica, de la ora 11.00, in cea de-a doua etapa a turului Ligii Nationale de handbal feminin, HC Dunarea va evolua la HCM Roman, "lanterna" competitiei.
Inca din prima zi a acestei saptamini, antrenorii Eugen Bastiurea si Cristian Preda au inceput sa pregateasca, impreuna cu jucatoarele meciul de la Roman, un joc la fel de important pentru brailence, pentru ca este primul in deplasare din acest tur de campionat, dar si unul in compania uneia dintre gruparile care au ca obiectiv mentinerea in Liga Nationala si de aceea, HCM-ul se leaga de fiecare joc pentru a acumula cit mai multe puncte.
Lasind la o parte orgoliul dintre jucatoare, ar mai fi unul al antrenorilor, ambii find galateni. Eugen Bastiurea a fost inlocuit cu Alexandrina Soare pe vremea in care activa la Otelul, Soare este antrenoarea care a promovat Dunarea pe prima scena, dar care, la un moment dat a fost demisa de pe banca tehnica a brailencelor. Ambii antrenori au astfel cite ceva de demonstrat, de aceea vor cauta toate solutiile pentru ca formatiile lor sa cistige acest meci.
La HC Dunarea nu sint probleme medicale, astfel ca Eugen Bastiurea poate alinia cel mai bun sapte in partida care se va derula duminica.
"Normal ca vizam victoria, de altfel, toate meciurile le pregatim cu gindul de a smulge maximum de puncte, insa trebuie sa recunosc ca la Roman va fi un meci greu. Logic, nu ar trebui sa ne facem probleme pentru ca avem un lot superior ca valoare si sint convins ca ne vom atinge obiectivul", a declarat Vasile Puiu, directorul executiv al HC Dunarea.
Cele doua echipe s-au intilnit la Roman, in returul sezonului trecut si atunci brailencele pregatite de Liviu Paraschiv au cistigat cu 29-26.
Handbalistele brailene au efectuat vineri doua antrenamente dupa care au intrat in cantonament, iar astazi dimineata dupa micul dejun, vor pleca spre Bacau, urmind ca duminica sa-si continue drumul spre Roman.

HCM Roman a pierdut la scor in runda inaugurala, pe terenul campioanei, Oltchim

Formatia romascana le-a pierdut in aceasta vara pe Ada Moldovan, golgetera editiei trecute de campionat, pe pivotul Manuela Radulescu si pe portarul Livia Buzila, toate fiind inregimentate in lotul lui HC Dunarea, iar campania de transferari a inceput foarte tirziu.
Noile achizitii, cu care HCM Roman a inceput cel de-al saselea sezon al sau in Liga Nationala sint centrul Roxana Mazur, transferata de la Otelul Galati, pivotul Cristina Strungaru, de la Tomis Constanta, interul Ramona Ruscior de la Dunarea Braila, care a sosit sub comanda Alexandrinei Soare dupa ce a trecut si prin curtea Otelului Galati si portarii Georgiana Stoleru, care a revenit dupa un scurt periplu la CSM Sfintu Gheorghe si Simona Strungaru, de la Tomis Constanta.
Pe ultima suta de metri a mai fost cooptat si interul Ana Dragut, de la Rulmentul Brasov. Tot in lotul echipei HCM Roman mai activeaza o jucatoare care a evoluat si la formatia braileana, Ana Horobet.
Cu un lot destul de fragil, gruparea din Roman a fost o prada usoara in fata campioanei en titre, Oltchim Rm. Vilcea, in etapa inaugurala a turului editiei actuale de campionat.
Oltchim s-a impus in sala Sporturilor Traian, cu 39-15 (19-9) in fata echipei HCM Roman, insa acum, pe teren propriu elevele profesoarei Alexandrina Soare vor face tot ce le va sta in putinta sa nu paraseasca terenul infrinte in partida cu HC Dunarea.

Etapa a 2-a programeaza duminica partidele:
Rulmentul Urban Brasov - "U" Jolidon Cluj
HC Zalau - HCM Hidroconcas Buzau
KZN Slatina - CSM Ploiesti
Rapid CFR Bucuresti - CSM Cetate Devatrans
HC Otelul Galati - Tomis Constanta
HCM Roman - HC Dunarea Braila
HCM Baia Mare - Oltchim Rm. Vilcea

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro