Pentru numai 3,5 lei, atit cit costa un bilet de intrare pe plaja, multi au preferat aerul intepator al Lacului Sarat. Indiferent daca au venit pentru vestitul namol, pentru apa sarata sau pur si simplu pentru a prinde un bronz stralucitor, brailenii au fost intimpinati de o plaja curata, dusuri si o mica terasa amenajata chiar la intrare. Cei care se balaceau in apa deocamdata curata, ni s-au plins insa de faptul ca malul cindva asfaltat al Lacului s-a prabusit aproape complet in apa, facind accesul la lac dificil si periculos: "Cindva era pe aici o poteca asfaltata. Acum s-a mincat toata si a cazut in apa. Daca era amenajat pe aici era mai bine, ar fi fost excelent. Arata ca dupa razboi. Nu se poate asa ceva. In plus nu mai ai cai de acces la apa decit niste scari subrede. E curat, nu-i nimic de zis, da' parca ar mai trebui facut ceva pe aici ca nu mai exista nici o dotare din cite erau pe vremuri". Brailencele venite sa faca topless nu pareau insa deranjate de acest aspect, singurul lor scop fiind acela de a obtine un bronz perfect, cu care sa se poata prezenta asa cum trebuie fie prin oras, fie prin discotecile de la mare in vacanta ce va veni.
Masuri pentru evitarea imbolnavirilor pe perioada de canicula
Desi pentru multi e mult mai important sa obtina un bronz uniform si cit mai profund, nu trebuie uitat faptul ca soarele poate fi si un dusman de temut. In acest sens, Autoritatea de Sanatate Publica recomanda populatiei evitarea expunerii la soare si folosirea de mijloace de protectie (palarii/sepci, umbrele, ochelari de soare, imbracaminte subtire din tesaturi naturale in culori deschise), cresterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi si o alimentatie saraca in grasimi; evitarea excesului de cafea si a consumului de bauturi alcoolice. Se recomanda dusuri frecvente cu apa la temperatura moderata si evitarea unor eforturi fizice sustinute in perioada zilei in care temperatura atinge valorile maxime. Persoanele virstnice, in special cele cu afectiuni cardiace si respiratorii, vor evita deplasarile si frecventarea locurilor aglomerate care, in conditii de temperaturi ridicate. La primele semne de boala, persoanele trebuie sa se prezinte la cel mai apropiat cabinet medical sau la serviciile de urgenta din Spitalul Judetean Braila.