Brailenii vor legalizarea prostitutiei si eradicarea cersetoriei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brailenii vor legalizarea prostitutiei si eradicarea cersetoriei

Brailenii s-au cam saturat de cersetorii de pe strazi si din zona supermarketurilor care le cer bani motivind ca nu au ce minca si considera ca trebuie luate masuri drastice pentru diminuarea fenomenului. Pe de alta parte, in ceea ce priveste prostituatele, care, spre deosebire de cersetori, scot bani frumosi oferind anumite servicii doritorilor, solutia ar fi legalizarea prostitutiei.
Acestea sint concluziile unui sondaj de opinie realizat in luna noiembrie de Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Braila, prin Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii, privind perceptia cetatenilor din municipiu asupra practicarii cersetoriei si a prostitutiei si a atitudinii fata de manifestarea acestor practici.
Cercetarea s-a desfasurat pe un esantion de 266 de persoane, reprezentativ la nivelul municipiului pentru populatia de peste 18 ani, selectarea realizindu-se dupa criterii de virsta si sex.
Astfel, in ceea ce priveste fenomenul cersetoriei, 80% dintre cei chestionati au spus ca intilnirea unui cersetor ii marcheaza pozitiv sau negativ. In timp ce 41,5% definesc cersetorul drept "o persoana nevoiasa, neajutorata, care are nevoie de sprijin si pe care foamea si disperarea il imping in strada", restul de 38,5% simt revolta si dezgust, considerind ca cersetorii sint "oameni fara educatie si fara dorinta de a munci, mai mult sau mai putin saraci, obraznici, agresivi citeodata". Totusi, mai mult de jumatate dintre brailenii chestionati simt mila atunci cind vad oameni cersind, 15,8% simt repulsie fata de ei, iar 6,4% dintre cetateni manifesta teama atunci cind un cersetor le cere bani. Potrivit sondajului, brailenii considera ca cei mai expusi la practicarea cersetoriei sint copiii de pina la 10 ani, minorii intre 10 si 14 ani si persoanele virstnice. Majoritatea celor care apeleaza la mila publica se intilnesc in zona bisericilor, in piete si intersectii, dar si in fata supermarket-urilor si cimitirelor. Dupa cum reiese din sondaj, masura in care cetatenii le dau bani cersetorilor este scazuta (doar 8,3%), dar faptul ca ofera chiar si rareori sprijin financiar constituie o actiune de incurajare a fenomenului.

Cersetorii ar trebui inclusi in programe de protectie sociala

Printre intrebarile adresate brailenilor se numara si cele privind masurile ce ar trebui luate pentru diminuarea cersetoriei si institutiile care ar trebui sa se implice. Astfel, 30% dintre cei chestionati considera ca principala masura consta in dezvoltarea unor programe sociale si crearea unor centre specializate pentru diferitele categorii marginalizate, iar 19,7% sint de parere ca diminuarea fenomenului s-ar putea realiza prin crearea de locuri de munca diversificate. Alta categorie de respondenti (21,2%) dau ca solutii aplicarea unor amenzi mai costisitoare, ingradirea dreptului de a beneficia de ajutor social pentru cei depistati ca apeleaza la mila publica, obligativitatea muncii in folosul colectivitatii sau descurajarea fenomenului prin razii mai dese ale politiei.

Brailenii vor legalizarea prostitutiei

Cetatenilor chestionati de lucratorii IPJ li s-a solicitat sa isi exprime punctul de vedere si in ceea ce priveste prostitutia, pornind de la definitie pina la identificarea unor masuri pentru diminuarea fenomenului. Ca si in cazul definirii cersetoriei, majoritatea subiectilor (75,1%) atribuie persoanelor care practica prostitutia trasaturi negative, precum "femeie fara moralitate, fara caracter, needucata, fara judecata, care strica bunul mers al societatii", insa prostitutia pare sa afecteze in mai mare masura femeile din municipiu decit barbatii. Totusi, 78,6% dintre persoanele de sex feminin chestionate au spus ca, in ultima luna, nu au intilnit persoane care sa le lase impresia ca sint prostituate. Legat de motivul care le determina pe unele persoane sa practice prostitutia, 17,4% dintre braileni spun ca cel mai important este nivelul de trai, oferind definitii de genul: "persoana disperata care face tot posibilul sa-si asigure existenta ei sau a familiei; tinere fara venituri care nu reusesc sa se integreze in societate pentru a-si gasi un loc de munca". Referitor la sentimentul pe care il au cetatenii atunci cind vad o prostituata, 54,8% au indicat repulsie, iar 6% dispret, dezgust, revolta, ura, teama de a nu deveni model pentru adolescente.
In opinia brailenilor, o femeie care se apuca de prostitutie fie provine dintr-o familie dezorganizata, fie este obligata de alte persoane, vrea sa realizeze un venit ridicat intr-un timp relativ scurt sau nu-i place sa munceasca. Potrivit sondajului de opinie, principala masura identificata de cetateni pentru ca prostitutia, in forma actuala, sa fie diminuata este legalizarea ei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro