Bulgaria ar putea fi obligata sa ramburseze fondurile UE pentru unele proiecte PHARE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bulgaria ar putea fi obligata sa ramburseze fondurile UE pentru unele proiecte PHARE

Bulgaria ar putea fi nevoita sa returneze Uniunii Europene aproape sapte milioane de euro pentru doua proiecte PHARE, potrivit adjunctului ministrului pentru Dezvoltare Regionala, Savin Kovacev, relateaza site-ul Novinite.com.
Unul dintre proiecte se refera la construirea al doilea tunel de pe drumul E-79, in apropierea orasului Dupnita, iar celalalt la modernizarea si reconstructia rutei Razlog-Bansko-Gote Delcev.
Valoarea totala a celui de al doilea proiect este de 7,4 milioane de euro, din care 3,3 milioane de euro au fost deja absorbiti. Cel mai probabil aceasta suma va trebui returnata UE. Cei 3,5 milioane de euro pentru tunelul Dupnita ar urma, de asemenea, sa fie returnati.
"Lucrarile tunelului sint finalizate in proportie de 92 la suta. Este posibil ca pe baza acestui fapt, CE sa considere ca Bulgaria nu a indeplinit obiectivul proiectului si va refuza sa achite cei trei milioane de euro pe care i-am investit deja", a precizat Kovacev.
Oficialul a explicat de asemenea ca finantarea a patru din cele zece proiecte este surprinzatoare, adaugind ca pe linga cele doua proiecte Bulgaria va trebui sa mai returneze si fondurile pentru proiectul rutei Silistra-Razlog si pentru construirea unei rute catre punctul de frontiera din apropierea orasului Rudozem.
Exista de asemenea complicatii privind construirea punctului de frontiera in apropierea localitatii Malko Turnovo si a soselei de centura a orasului. Proiectul a demarat, dar exista numeroase intirzieri care ar putea duce la suspendarea acestuia.
Probleme se inregistreaza si in desfasurarea proiectului de modernizare a rutei Sokolovti - Smolian - Srednogorti. Kovacev a declarat ca se impune alegerea unui alt contractor pentru constructie, care ca rezulta si intr-o intirziere a finalizarii proiecului.
Referitor la raportul companiei independente de audit KPMG, ministrul pentru Dezvoltare Regionala Asen Gagauzov a declarat ca acesta nu a descoperit insusiri ilegale de fonduri sau afaceri de coruptie, denuntind mai de graba lipsa unei arhive a documentelor la Agentia pentru adminsitratia drumurilor, a procedurilor clare de lucru, si a unei bune administratii, potrivit lui Gagauzov.
Urmeaza de asemenea un audit al Agentiei pentru administatia drumurilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro