Bush, Sarkozy si Barroso propun organizarea mai multor summituri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bush, Sarkozy si Barroso propun organizarea mai multor summituri

Presedintele american si liderii europeni s-au intilnit, simbata, la Camp David, unde au propus, pe fondul crizei financiare mondiale, organizarea nu a unui singur, ci a mai multor summituri, primul dintre acestea urmind sa aiba loc in noiembrie in Statele Unite, relateaza AFP.
La intilnirea care a avut loc la resedinta liderului american din zona muntoasa a statului Maryland, George W. Bush, omologul sau francez si presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, au convenit sa se consulte si cu alti lideri internationali, saptamina viitoare, "cu ideea organizarii unei serii de summituri pentru a raspunde dificultatilor cu care se confrunta economia mondiala", potrivit unui comunicat comun.
Primul din seria de summituri, la nivelul sefilor de guverne, urmeaza sa enunte principiile de reforma necesare sistemului financiar mondial pentru a evita izbucnirea unei noi crize similare. Statele participante la reuniune vor aplica respectivele masuri.
Primul summit va avea loc in Statele Unite "la scurt timp dupa alegerile americane" din 4 noiembrie, informeaza comunicatul.
Potrivit unui purtator de cuvint al Casei Albe, Tony Fratto, "ne putem astepta" ca aceasta prima reuniune sa aiba loc in noiembrie, asa cum a cerut presedintele francez, sosit in Statele Unite pentru a-l convinge pe omologul american sa accepte o reforma ampla a sistemului financiar mondial.
Inaintea celor trei ore de discutii, liderul francez a reafirmat urgenta convocarii unei conferinte internationale. Sarkozy a precizat ca primul summit va fi organizat la New York, acolo unde criza a inceput.
In prezenta celor doi lideri europeni care si-au coordonat actiunea si au demonstrat reale abilitati de leadership in fata crizei financiare, Bush a rezervat americanilor partea lor de initiativa, propunindu-le celor doi oficiali ca Statele Unite sa gazduiasca prima conferinta.
Declaratiile facute la Camp David nu par sa raspunda, totusi, la intrebarea privind amploarea reformei. Europenii vor o reforma reala si completa, un fel de Bretton Woods actualizat, acordurile care guverneaza incepind cu anul 1944 finantele internationale. Ei propun instituirea unui sistem de monitorizare internationala a pietelor financiare care ar putea fi subordonat Fondului Monetar International.
Daca presedintele francez a propus construirea "capitalismului viitorului", Bush a repetat ca este "esential sa pastram fundamentele capitalismului democratic".
Sarkozy a recunoscut ca Bush a avut "dreptate cind a declarat ca punerea sub semnul indoielii a economiei de piata ar fi o catastrofa". "Dar nu mai putem continua cu aceleasi cauze care vor produce aceleasi efecte. Economia de piata are nevoie de reguli", a adaugat liderul francez.
Tony Fratto a explicat ca cei trei lideri au propus organizarea mai multor summituri deoarece numarul problemelor, amploarea lor si numarul statelor implicate impun convocarea mai multor astfel de reuniuni internationale.
Purtatorul de cuvint al Casei Albe a precizat ca multa lume vorbeste despre un nou Bretton Woods. "Bretton Woods a durat trei saptamini si a implicat 44 de tari, intr-o epoca in care erau mai putine state in lume", a adaugat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro