Cât au cheltuit spaniolii veniţi la Bucureşti pentru meci | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cât au cheltuit spaniolii veniţi la Bucureşti pentru meci

Finala Europa League a generat încasări din turism de aproximativ 10 milioane de euro, potrivit unei analize a Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
"Cu ocazia acestui eveniment, Bucureştiul a fost invadat de pasionaţi ai fotbalului: spanioli, români şi alte naţionalităţi. Cu câteva zile înainte de finală au sosit primii spanioli, astfel hotelierii din Bucureşti au găzduit în această perioadă aproximativ 10.000 de turişti spanioli, gradul de ocupare ajungând la 95%, pentru că în capitală s-au cazat şi peste 10.000 de români veniţi din provincie", se arată într-un comunicat al federaţiei.

Capitala are aproximativ 22.000 de locuri de cazare în hoteluri

Deşi au fost hoteluri care au practicat în această perioada tarife "uriaşe", numărul acestora a fost mic, astfel că media cheltuielilor de cazare a fost de 120 euro de persoană pe noapte. Durata medie a sejurului a fost de 2,5 nopţi, încasându-se pentru cazare aproximativ 3 milioane de euro de la turiştii spanioli.
Turiştilor spanioli din hoteluri li s-au alăturat alţi 15.000 de compatrioţi sosiţi cu avioane charter, care au stat în Bucureşti sub 24 ore.
Cei aproximativ 25.000 de turişti spanioli au cheltuit în fiecare zi, în medie, 150 de euro pentru mâncare, băutură şi cumpărături, valoarea totală a încasărilor fiind de aproximativ 6 milioane de euro.
Acestor cheltuieli li se adaugă un milion de euro reprezentând transportul în Bucureşti şi transferurile de la şi către aeroport.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro