Cadavrele ciinilor comunitari - lasate sa putrezeasca pe strazi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cadavrele ciinilor comunitari - lasate sa putrezeasca pe strazi

Daca pina acum, brailenii terorizati de ciinii vagabonzi se plingeau ca patrupedele periculoase nu sint colectate in numar suficient sau destul de repede, de acum in colo, motivele de ingrijorare sint mult mai multe si mai mari. Asta deoarece, de aproximativ o luna de zile, serviciul de gestionare al ciinilor comunitari nu mai are voie nici sa depoziteze cadavrele ciinilor eutanasiati la putul sec de la groapa ecologica, si nici nu mai are un vehicol cu care sa colecteze macar cadavrele de ciini din municipiu. Directorul Directiei de Administrare si Gospodarire Locala, Adrian Dediu, a anuntat recent, in cadrul unei conferinte de presa, ca, din acest moment, activitatea de colectare a ciinilor comunitari este paralizata si ca nici macar cadavrele in putrefactie care zac prin diferite zone din oras nu mai pot fi ridicate. Problema devine cu atit mai grava cu cit vremea incepe sa se incalzeasca, context in care brailenii ar trebui sa se pregateasca pentru niste privelisti deosebite si mirosuri aferente.
"De o luna nu mai avem voie sa depozitam ciinii la depozitul ecologic, pentru ca putul sec s-a umplut si nu mai putem depozita acolo. Mai mult, de doua saptamini, SC "ECO" SA, prin sechestru, a luat si Dacia Papuc care deservea adapostul de ciini. Sintem pusi in imposibilitatea de a colecta ciinii morti de pe strazi. Am avut o situatie extraordinara cind directorul unei gradinite din Radu Negru m-a sunat de trei ori sa-mi zica ca e un ciine muribund pe treptele gradinitei, va dati seama ce situatie. Cu copii care vroiau sa puna mina pe el sa se joace. Am intervenit la Directia Sanitar Veterinara, ni s-a dat o masina, am trimis oamenii mei, ciinele a fost eutanasiat la un cabinet particular, pe banii directiei, ca sa primeasca o hirtie sa poata fi incinerat. Dar nu pot sa fac astea in fiecare zi", a explicat Adrian Dediu.

"Daca gaseste careva un ciine mort, ciinele ramine acolo"

Directorul DAGL a mai adaugat ca a informat Primaria cu privire la situatia in care se gaseste in acest moment serviciul de gestionare al ciinilor comunitari, dar ca nu a primit nici un raspuns favorabil: "95% din braileni vrea sa se rezolve aceasta problema. Dar sintem pusi in imposbilitate de a rezolva acest aspect. Cel mai important este lipsa banilor. Pina in 2004 nu s-a alocat nimic pentru aceasta activitate, in 2005 s-a alocat un miliard, in 2006 s-au alocat 600 de milioane, din care 360 de milioane reprezinta numai chiria. Directia a inaintat de doua luni documentatia necesara pentru concesionaaea acestui serviciu, poate gasim pe cineva doritor sa se ocupe de aceasta problema. Am inteles ca va fi introdusa pe ordinea de zi aprobarea acestei concesionari. Dar situtia cu ciinii va fi rezolvata doar prin concesionarea serviciului, ori printr-un interes major al primariei. Dupa normele europene, CLM si Primaria trebuie sa aiba adapost propriu, dotat corespunzator. Am solicitat toate astea in urma cu doi ani, dar nici pina in ziua de azi nu am reusit sa rezolvam nimic". Acesta a mai precizat ca in acest moment, la adapostul de la Lacul Sarat sint 100 de ciini a caror hrana este adusa cu propria masina de serviciu: "De o luna de zile nu colectam nimic. Avem 100 de ciini la care le ducem mincare cu masina mea de serviciu, iar daca gaseste careva un ciine mort, ciinele ramine acolo. Nu avem nici unde nici cu ce sa ii ducem. Eu am tot atentionat Primaria ca nu sta in puterea directiei sa rezolve aceasta problema, dar nimic".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro