Cadavrele a doi angajaţi ai centralei Fukushima I au fost găsite în subsolul reactorului nr. 4 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cadavrele a doi angajaţi ai centralei Fukushima I au fost găsite în subsolul reactorului nr. 4

Rămăşiţele celor doi au fost găsite la subsolul reactorului nuclear nr.4, în sala turbinelor, a precizat oficialul duminică, citat de CNN.
Angajaţii, identificaţi drept Kazahiko Kokubo, în vârstă de 24 de ani, şi Yoshiki Terashima, în vârstă de 21 de ani, ambii din departamentul pentru managementul operaţiunilor, lucrau în clădire în momentul producerii seismului şi al tsunamiului. Dezastrul a provocat pagube şi victime în toată partea de nord-est a Japoniei, inclusiv la centrala nucleară aflată pe coasta de est a ţării, la circa 240 de kilometri nord de Tokyo.
Unul dintre cadavre a fost descoperit plutind într-un bazin cu apă.
Ambii muncitori par să fi suferit mai multe răni şi să fi pierdut mult sânge.
Cadavrele au fost descoperite miercuri, dar TEPCO nu a divulgat informaţia până duminică dimineaţă, pentru a avea timp să anunţe familiile victimelor.
Preşedintele companiei, Tsunehisa Katsumata, a transmis condoleanţe pentru "pierderea a două vieţi valoroase". "Este regretabil faptul că pierdem doi angajaţi care încercau să apere siguranţa centralei în faţa seismului şi tsunamiului", a declarat el într-un comunicat.
El a reiterat că TEPCO depune toate eforturile pentru a se adresa crizei de la centrala nucleară şi că această situaţie nu se va repeta. "Jurăm să nu se repete niciodată această tragedie", a spus el. "Depunem toate eforturile pentru a rezolva situaţia cât mai repede posibil", a adăugat Katsumata.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro