Calculul contribuţiilor de sănătate, pe înţelesul pensionarilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Calculul contribuţiilor de sănătate, pe înţelesul pensionarilor

Deşi legislaţia prevede că, de la 1 ianuarie 2011, pensionarii cu venituri mai mari de 740 de lei sunt plătitori de contribuţii la sănătate în valoare de 5,5%, oamenii nu au înţeles clar dacă valoarea reţinută pentru CASS a fost calculată pe întreaga pensie sau doar pentru suma ce depăşeşte 740 de lei. Pentru a clarifica problema, Casa Judeţeană de Pensii Brăila a făcut precizări suplimentare şi chiar a prezentat câteva exemple de calcul. Astfel, contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5%, aplicată asupra întregii sume. Aceasta se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. "Prin aplicarea acestei cote, nu poate rezulta o pensie mai mică de 740 lei", a precizat Sorin Enache, directorul executiv al CJP Brăila. Spre exemplu, dacă o persoană are pensie în cuantum de 743 lei, contribuţia de asigurări de sănătate se calculează astfel: 743 lei x 5,5% = 40,86 lei, rotunjit la 41 lei. Deoarece în urma aplicării cotei de contribuţii de asigurări de sănătate nu poate rezulta o pensie mai mică de 740 lei, contribuţia de asigurări de sănătate reprezintă 3 lei (743 lei - 740 lei). Lucrurile se complică în cazul pensiilor de peste 1.000 lei, aceasta fiind limita supusă impozitului pe venit, atât pentru anul 2010, cât şi pentru 2011. De exemplu, pentru o persoană care are pensia de 1.010 lei, contribuţia de asigurări de sănătate se calculează astfel: 1.010 lei x 5,5% = 55,55 lei, rotunjit la 56 lei. Cuantumul net al pensiei va fi 954 lei (1.010 lei -56 lei). În acest exemplu, având în vedere că, potrivit legii, contribuţiile de asigurări sociale de sănătate sunt deductibile din baza de impozitare, pensia a scăzut sub limita supusă impozitului pe venit. Prin urmare, în acest caz, nu se mai aplică impozitul de 16% asupra venitului din pensie, întrucât nu mai depăşeşte suma de 1.000 lei. În schimb, în cazul unei persoane cu pensia de 1.500 lei, contribuţia de asigurări de sănătate este 1.500 lei x 5,5% = 82,5 lei, rotunjit la 83 lei. Cuantumul brut al pensiei, după deducerea contribuţiei de asigurări de sănătate este: 1.500 lei - 83 lei = 1.417 lei. Suma la care se aplică impozitul este de 417 lei (1.417 lei - 1.000 lei): 417 x 16% = 6,72 lei, rotunjit la 67 lei. Total reţineri din pensie : 67 lei impozit + 83 lei contribuţii de sănătate = 150 lei. Cuantumul net al pensiei va fi, în acest caz, de 1.350 lei (1.500 lei - 150 lei).
În cazul judeţului Brăila, 32.437 de vârstnici au pensia peste 740 lei şi se află în situaţia de a plăti contribuţii la sănătate din 2011.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro