Canalizările fără capac le fac viaţa grea brăilenilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Canalizările fără capac le fac viaţa grea brăilenilor

În ciuda restricţiilor legislative apărute în ultima perioadă, hoţii de fier vechi continuă să fure fără nicio jenă capace de canalizare de pe străzile municipiului, iar administratorii centrelor de colectare nu se sfiesc să le cumpere. Altfel n-ar avea cum să se explice faptul că aceste capace metalice continuă să dispară într-un ritm alarmant. Compania de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila se plânge în continuare că nu poate ţine pasul cu hoţii şi că, la foarte scurt timp după ce înlocuieşte capacele furate, acestea dispar din nou. Evident, pe lângă aspectul urât al gurilor de scurgere neacoperite, situaţia poate deveni periculoasă pentru pietonii sau şoferii neatenţi.
Un şofer brăilean a păţit-o de două ori în ultima lună. "În urmă cu câteva săptămâni, am intrat cu o roată într-o canalizare neacoperită, în momentul când am încercat să parchez maşina pe bulevardul Independenţei, între strada Gării şi Calea Galaţi. Zilele trecute s-a întâmplat din nou, pe strada Transilvaniei, în spatele blocului Renel. Tot la fel, în timp ce parcam am intrat cu o roată într-o gură de scurgere fără capac. Am fost cu maşina la service ca să o verific şi, din fericire, nu a suferit nicio avarie. Dacă se strica ceva dădeam Primăria în judecată, pentru că ceea ce se întâmplă pe străzi, cu aceste capace de canalizare lipsă, este o bătaie de joc la adresa cetăţenilor oraşului", ne-a declarat Ionuţ Z., brăileanul ghinionist. Acesta ne-a trimis şi o fotografie pe adresa redacţiei, din momentul incidentului de pe Str. Transilvaniei.
Şi în alte zone ale oraşului există capace lipsă, care - în ciuda a ceea ce spune conducerea CUP "Dunărea" - nu sunt înlocuite de mai multe săptămâni. Un astfel de caz ne-a fost semnalat de brăilenii care locuiesc pe Str. Ghioceilor, în zona şcolii "Al. I. Cuza". "Avem o canalizare fără capac, pe trotuarul de vizavi de şcoală. Stă aşa de mai bine de o lună, fără ca nimeni să facă nimic. Pe acest trotuar trec zilnic copii, chiar trebuie să se întâmple o nenorocire pentru ca să facă cineva ceva?", se întreabă o locatară a unui bloc din zonă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro