Bruni-Sarkozy a publicat pe site-ul său un "mesaj pentru presă".
"Anumite publicaţii au decis să publice fotografii făcute împotriva voinţei mele de către paparazzi. Este un lucru obişnuit. Însă, în cazul de faţă, câteva cadre surprind faţa fiicei mele", se plânge ea.
"Ţin să precizez că acest lucru a fost făcut fără nicio formă de consimţământ din partea mea. Deplâng orice utilizare a imaginii copiilor mei şi orice comunicare de informaţii cu privire la intimitatea lor", adaugă ea.
Potrivit anturajului Carlei Bruni-Sarkozy, aceste fotografii au fost postate pe mai multe site-uri belgiene, care nu au estompat faţa bebeluşului. Potrivit aceleiaşi surse, ediţia de ieri a Paris Match-ului a utilizat, de asemenea, una dintre aceste fotografii pe copertă, dar a estompat faţa, surprinsă din profil, a fetiţei.
Fotografiile au fost realizate de mai mulţi paparazzi, în timp ce soţia preşedintelui Nicolas Sarkozy ieşea de la pediatrul fiicei sale, a precizat anturajul său.
