Carnea, legumele, fructele şi ornamentele de Crăciun, în atenţia poliţiştilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Carnea, legumele, fructele şi ornamentele de Crăciun, în atenţia poliţiştilor

Comercianţii de carne, fructe, legume şi ornamente specifice sărbătorilor de iarnă sunt în atenţia poliţiştilor care continuă să desfăşoare activităţi pentru combaterea evaziunii fiscale.
Acţiunea se derulează în principalele centre comerciale en-gross de pe raza municipiului şi judeţului Brăila. Transporturile de astfel de produse sunt monitorizate prin amplasarea de filtre, în echipe mixte, compuse din poliţişti de investigarea fraudelor şi poliţie rutieră. "În această săptămână, au fost verificate 8 societăţi comerciale şi 4 persoane fizice autorizate, fiind constatate, în faza preliminară a cercetărilor, 3 infracţiuni, dintre care una de evaziune fiscală şi două alte infracţiuni, prejudiciul total creat prin comiterea acestora fiind de 10.976 lei", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În cadrul acestei acţiuni naţionale, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigarea Fraudelor şi cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică şi Direcţiei Rutiere, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii brăileni acţionează în fiecare zi, la nivelul judeţului nostru. Controalele sunt organizate în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare cu legume, fructe, produse din carne şi obiecte ornamentale pentru sărbatorile de iarnă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro