Cartea de la pagina 8: MEMORIILE BARONULUI ROŞU, MANFRED VON RICHTHOFEN, Editura Militară, Bucureşti, 2012 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: MEMORIILE BARONULUI ROŞU, MANFRED VON RICHTHOFEN, Editura Militară, Bucureşti, 2012

Cavalerist la origine, a ajuns în aviaţia de luptă în 1915 şi a câştigat primul duel aerian în toamna lui 1916. Supranumit Baronul Roşu sau Diavolul Roşu, datorită culorii avionului său, Manfred von Richthofen devine o legendă încă din timpul vieţii, victoria împotriva sa fiind dorită cu ardoare de combatanţi. în iulie 1917 este rănit grav, moment în care, spitalizat fiind, îşi scrie memoriile la solicitarea secţiei de presă, propagandă şi informaţii a Luftstreitkräfte, finalizând autobiografia la începutul lui 1918.
Ofiţerul moare într-o dimineaţă de aprilie 1918, când, în timpul unui duel aerian, trece pe deasupra tranşeelor inamice, ocupate de australieni. Fiind mitraliat, pilotul reuşeşte totuşi să aducă în siguranţă avionul la sol. Datorită respectului şi preţuirii de care acesta s-a bucurat chiar şi printre adversari, britanicii îl îngroapă cu aceleaşi onoruri militare de care beneficiau piloţii aliaţi căzuţi în luptă.
Volumul "Memoriile Baronului Roşu" cuprinde viaţa acestuia, aşa cum el însuşi a rememorat-o. Sunt prezentate familia, perioada şcolii, începuturile carierei de ofiţer, primul zbor, războiul şi luptele la care a participat, dar şi aspecte ale vieţii personale cum ar fi căsătoria. Cartea cuprinde şi scrisorile adresate de Manfred von Richthofen mamei sale, scrisori datând din perioada războiului, însemnările ziarelor vremii cu privire la moartea ofiţerului, scrisori de condoleanţe şi, de asemenea, o postfaţă a editurii care elogiază figura legendarului pilot „Manfred von Richthofen a murit la fel cum a trăit. Ca un erou. Ca un veritabil şi incontestabil as al aerului." (Dr. Andrei Alexandru Căpuşan)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro