Mergi la conţinutul principal

Ce cred brăilenii despre șoferii ”Braicar”

• ”Afară ploua zdravăn, iar domnul şofer butona la telefon, cu uşile închise, fiind în pauză” •  ”Se amuză când fugi 50 de metri spre autobuz. Te văd în oglindă şi fără să ţină cont de vârsta omului, îţi trânteşte uşa în nas” • asta deși pensionarii cu abonamente sociale, subvenționate, sunt principalii clienți • cât este venitul salarial al șoferilor la Braicar aflați citind materialul de mai jos

 

Despre șoferii ”Braicar” – desigur unii, nu toți - aflăm numai ”de bine” din comentariile cititorilor. De altfel și despre ”manierele” taximetriștilor primim critici, brăilenii ”minunându-se”, de exemplu, că mulți șoferi de Taxi întreabă clientul cum se ajunge la o anumită locație solicitată, la care se adaugă și multe alte mârlănisme. Diferența este că în cazul taximetriștilor atât cât produc atât mănâncă, desigur fără taxele la stat, care nu sunt puține, în vreme ce șoferii de la ”Braicar” ar trebui să zică ”bogdaproste” că există abonamentele sociale pentru pensionari, abonamentele gratuite pentru elevi/studenți, toate acestea subvenționate, astfel că angajații societății de transport public fără concurență în Brăila își pot primi liniștiți salariile, sporurile, tichetele de masă. O singură dată s-a pus sub semnul întrebării operațiunea ”tichete de masă”, la începutul anului 2024, când potrivit Legii nr. 296/2023, operatorilor economici li s-a interzis acordarea de premii, prime, bonusuri și alte drepturi de natură salarială similare, în situația în care au înregistrat pierderi, ceea ce s-a întâmplat la Braicar în 2023. La vremea respectivă, salariații au pierdut câte 700 lei, dar doar în luna ianuarie 2024, deoarece în urma Avizării de către CLM Brăila, în calitate de autoritate tutelară, Guvernul Ciolacu a  exceptat societatea Braicar SA de la aplicarea prevederilor art. XL și XLI din Legea nr. 296/2023.

 

Și bune, dar mai mult rele

De curând, șoferii de la ”Braicar” au fost nominalizați, deloc laudativ, în comentariile la un text despre salariul mediu brut din Brăila, respectiv 7.000 lei. În acest context, un redactor al cotidianului ”Obiectiv”, care circulă frecvent cu autobuzul, a efectuat un sondaj de opinie printre cetățeni cu privire la comportamentul șoferilor ”Braicar”. Iată răspunsurile:

 Vlad Maria : “Mă aflam cu soţul la capătul liniei 5 de pe Baldovineşti. Afară ploua zdravăn, iar domnul şofer butona la telefon, cu uşile închise, fiind în pauză. Abia după un sfert de oră, când să plece ne-a dat drumul la uşă”.

Titi: “Pentru cine sunt camerele video din autobuze? Cine îi controlează, observă pe traseu şoferii? Cred că nimeni, că altfel ar vedea cum deschid uşa chiar în faţa unui stâlp sau o ditamai balta; cum coboară din autobuz pentru o cafea sau doi covrigi.  Se mai întâmplă să nu deschidă/închidă uşile la timp, iar călătorii ţipă, înjură sau dau cu pumnii în autobuz.  Iar dacă nu se procedează ca la “Şef sub acoperire”, măcar  cei din conducere, şi nu numai, să-şi pună rudele să vadă ce e pe trasee. Şi Protecţia Consumatorului ar trebui să urce în autobuze. Să vadă cum unii şoferi nu pornesc instalaţia de climatizare”.

Tudor M: “Cel mai tare mă deranjează când şoferii vorbesc în mers la telefon şi conduc cu o mână. Sau când  schimbă tura stau la palavre între ei. Şi accidentul e gata…”

Matei V: “Circul mai mult cu 13, 40 sau 33. Suntem în general cam aceiaşi călători; cu unii şoferi chiar m-am împrietenit. Conduc atent, dar când ajung în autobuzele mari încep surprizele: unii  şoferi  vorbesc la telefon, alţii nu dau doi bani pe gălăgia şi tupeul elevilor; chiar şi al unor călători care cu glas tare dialoghează cu rudele şi prietenii. Şi nici şoferii, nici călătorii nu intervin“.

Didi: “Stau în Vidin, iar astă vară, în staţia de la spitalul de pe Călăraşi, în autobuzul 2 au urcat doi oameni ai străzii; beţi, puşi pe scandal şi mirosind îngrozitor. Atunci, tânăra şoferiţă a intervenit ferm şi civilizat, dându-i jos din autobuz. A dat apoi cu spray frumos mirositor, iar toată lumea i-a mulţumit frumos”.

Costel N: “Este cu totul în neregulă să laşi să urce în autobuz persoane cu bicicleta, copii cu trotinetele, salubrişti murdari şi cu măturile după ei. La fel,  cerşetori, indivizi cu saci plini de peturi, sau cei care au cu ei ditamai dulăii. Cu ce urcă unii brăileni, de la Obor, nu mai vorbesc”

 T.D.: “Apare culoarea roşie pentru un minut, însă unii şoferi închid uşa, şi chiar dacă mai sunt 30-40 de secunde nu deschid uşa pentru un călător abia sosit în staţie.  Nici la tren nu este aşa… Iar alţi şoferi se amuză când fugi 50 de metri spre autobuz. Te văd în oglindă şi fără să ţină cont de vârsta omului, îţi trânteşte uşa în nas şi pleacă râzând  cu nesimţire”.

 D.D. , pensionar: “Am prins vremurile când toţi şoferii, şi de la ITO (Întreprinderea de Transport Orăşenesc), dădeau examen serios la angajare; fără nici o intervenţie (pcr- pile, cunoștințe și relații), iar la întreprindere era un laborator de psihologie şi un cabinet medical. Dimineaţa, nu urcai la volan până nu suflai în băşică (fiola pentru alcool), iar în autobuz era o etichetă cu numele şoferului”.

 Gr. Trică: “Trebuie să te ţii bine de un scaun sau cureaua de pe bară (dacă există), fiindcă unii şoferi pun frână brusc, iau virajele în scurt sau pleacă cu “a doua”. Câte un călător reacţionează : “Ce faci, măi nene, ori ai fost tractorist de brazdă?”

 N.N.: “A fost o vreme când, la gară, cum venea un tren, autobuzele plecau imediat. Probabil erau înţeleşi cu taximetriştii, sau graficele nu erau întocmite corect. Acum nu mai e aşa”.

 Dinu Ion: “Îmi place cum se comportă şoferii de pe linia 50, sau cele două şoferiţe. Iar cinstiţi să fim, nu toţi şoferii sunt de criticat”.  

 Vlad Nicolae: “În autobuze să se afişeze numerele de telefon, pentru observaţiile călătorilor, iar cuştile făcute în autobuze pentru şoferi să fie desfiinţate”.

Un fost şofer, pensionar: “Nu se pomenea înainte să calci pe bec, erai mustrat, penalizat la salariu sau la categorie. Te făceau de râs la gazeta de perete, în şedinţe sau presă.  Ce mai, te ştia toată lumea, iar pentru fapte grave chiar plecai cu contractul de muncă desfăcut,  litera (i). Şi nici mama sindicatului nu te mai apăra. Unii ziceau mersi danu ajungeau unde era iadul după lume (Canal,  Rovinari etc) ci la munca de jos, în atelier”.

 Gelu, pensionar: “Zilele trecute am văzut un şofer de pe linia 2 cum ajuta cu rampa trasă, pe cineva aflat într-un cărucior cu role. Bravo nene!”.

 Petre N: “Să vedem şi călătorii cum se comportă, unii necivilizat. Nu au bilet, pun sacoşele pe scaunele din interior, iar la geam locurile sunt libere, chiar dacă e aglomeraţie. Păi, dom' şofer nu poate interveni şi în acest caz ? Ba  da, însă nu-i pasă !”

 

Cât câștigă un șofer: circa 5.600 lei net plus tichete de vacanță

Am încercat să aflăm care ar fi salariul unui șofer la Braicar, și ce alte beneficii intră în pachetul salarial (sporuri, tichete de masă la ce valoare, prime etc). Directorul Cristian Domnițeanu ne-a declarat că trebuie să se consulte cu juristul societății dacă poate sau nu să ne furnizeze această informație. Până la închiderea ediției ziarul nostru a primit informațiile solicitate legal. Potrivit conducerii SC „Braicar” SA Brăila, venitul mediu brut pe primele 10 luni ale anului 2025, pentru categoria conducători de vehicule - șofer a fost de 8.684 lei. Venitul mediu net pe primele 10 luni ale anului 2025 pentru categoria conducători de vehicule - șofer a fost de 4.954,40 lei. „Venitul mediu brut pe primele 10 luni ale anului 2025, pentru categoria conducători de vehicule - vatman a fost de 9.671 lei, iar venitul mediu net pe primele 10 luni ale anului 2025, pentru categoria conducători de vehicule - vatman a fost de: 5.531,16 lei. Venitul include sporurile cu caracter permanent, respectiv spor de vechime, spor de condiții deosebite, ore suplimentare, spor de weekend și sărbători legale. Toți salariații beneficiază de tichete de masă. Valoarea unui tichet de masă este de 35 lei/zi lucrată și nu este inclusă în venitul net. Valoarea medie lunară a tichetelor pentru un salariat a fost de 612 lei. Fiecare salariat beneficiază de decontarea de servicii turistice în sumă de 800 lei/an”, a precizat sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro