Ce sa faca Basescu? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce sa faca Basescu?

In locul lui Traian Basescu, nu as promulga legea votata de deputati, referitoare la majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50%. Dar eu nu sint Traian Basescu, asa cum nici Traian Basescu nu este Iulian Grosu.
Nu este prima data cind parlamentarii il pun intr-o situatie delicata pe Basescu. E suficient sa ne amintim doar de suspendarea "celor 322", cum le-a ramas numele in folclor. E clar ca de data asta, deputatii au avut o miza dubla. Pe de o parte, atita timp cit multi dintre ei vor candida pentru un nou mandat, deputatii au vrut sa acumuleze capital de imagine, sa ramina in ochii electoratului drept "cei care au salvat pielea profesorilor". Abia in al doilea rind cred ca au vrut sa-i dea sah lui Basescu, care nu stie ce naiba sa faca: sa zica sau nu pas legii, in conditiile in care premierul Tariceanu urla ca bugetul nu poate suporta o asemenea crestere salariala?
Cred ca deputatii au gindit gresit, atunci cind si-au imaginat ca le va creste procentul electoral prin adoptarea unei astfel de masuri populiste. Si asta pentru ca tara asta nu este formata numai din profesori, la vot mai vin si alti romani.
Miza electorala este uriasa, iar Basescu este prins la inghesuiala. Cred ca, in ciuda sfaturilor pe care le-au tot dat analistii neamului la televizor, locatarul de la Cotroceni nu ar avea de suferit in planul imaginii, in sondaje sau in ce vreti voi. Citi profesori sint in tara asta? 500 de mii, un milion? Pai, daca niste deputati cu mintea ratacita au votat o lege strimba, care va rezolva problema a 500 de mii de oameni, dar va crea probleme celorlalti romani, citi mai ramin pina la 22 de milioane, tu, in calitate de presedinte, de partea cui trebuie sa te situezi? Pai, te situezi de partea ta, caci si tu ai nevoie de un nou mandat si nu ai chef sa-ti pui in cap profesorii si rudele profesorilor. Asa ca, cel mai probabil, Basescu va promulga legea. Abia astept clipa cind o piine va costa 2 milioane de lei, iar profesorii vor merge sa-si ridice salariul cu basculanta, caci vor avea de incasat sute de milioane de hirtii, cu care isi vor putea cumpara trei franzele si-o ceapa degerata.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro