Cel puţin 11 morţi, în urma unui atac aerian asupra unui spital din Yemen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cel puţin 11 morţi, în urma unui atac aerian asupra unui spital din Yemen

Un atac aerian al coaliţiei coordonate de Arabia Saudită a lovit un spital operat de organizaţia umanitară Medici fără Frontiere (MSF) în nordul Yemenului, în urma căruia au decedat cel puţin 11 persoane, iar 19 au fost rănite, transmite Reuters online.

"Locaţia spitalului era bine cunoscută, iar coordonatele GPS ale spitalului au fost, în mod repetat, împărtăşite cu toate părţile implicate în conflict, inclusiv coaliţia coordonată de Arabia Saudită," se afirmă într-un comunicat al organizaţiei.

"Acesta este cel de-al patrulea atac împotriva unui centru al MSF în mai puţin de 12 luni," se mai precizează în comunicat.

Printre victime se numără şi un membru al organizaţiei umanitare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro