Finalul anului 2007 va marca intrarea in incapacitate de plata a CET Braila. Scenariul, deloc placut pentru cei circa 750 de salariati ai unitatii, a fost prezentat public ieri, intr-o conferinta de presa, de catre consilierul judetean democrat Mario Da' Ross, membru in Consiliul de Administratie la CET. Acesta a explicat ca unitatea este intr-o situatie foarte dificila din punct de vedere financiar, iar iarna din acest an, care a fost foarte blinda, a accentuat problemele. In acest context, in opinia lui Da'Ross, solicitarile de majorari de salarii inaintate de sindicatul unitatii si acceptate de administratie sint iluzorii, asa cum sint si eventualele posibile solicitari de noi majorari, in baza salariului minim prevazut in contractul colectiv pe ramura, recent semnat la nivel national. "Prima propunere a proiectiei bugetului de venituri si cheltuieli pe 2007, respinsa de AGA era o pierdere de vreo 72 de miliarde. Pe de alta parte, s-a discutat contractul colectiv pe ramura, care, cel putin pentru CET, vizavi de salarii, este utopic. Ca salariu minim, sint prevazute 6,6 milioane lei vechi, iar pentru cei care au studii superioare, clasa a II-a, salariul minim este de 11,8 milioane. Chiar de la ultima sedinta CA pot sa va spun ca sindicatele nici n-au luat in considerare faptul ca din cauza, nu stiu daca a programului managerial, dar sigur a climei, a situatiei meteo, productia a scazut - firesc, daca a fost cald. Dar sindicatele nu si-au manifestat nici un fel de disponibilitate de a stagna nivelul salariilor, pina a vedea un reviriment: ori se schimba solutia vizavi de CET, ca asta este categoric moarta, ori... Avind in vedere ca, la CET, cea mai mare cheltuiala, dupa gaze, sint salariile, avem doua posibilitati: ori reducem gazele consumate, ceea ce nu se poate, pentru ca nu mai faci productie, ori reduci fondul de salarii. Eu le-am spus sindicatelor, mai in gluma, mai in serios, ca as fi curios ca la urmatoarea sedinta a CA sa vina si ei cu o proiectie a BVC-ului, cum o gindesc ei, ca sa-si satisfaca cererile lor salariale".
"Acolo nu doar ca trebuie reduse salariile, ci trebuie facute si disponibilizari"
Da'Ross a precizat ca problema financiara este cu atit mai mare, cu cit, in aceasta perioada, CET-ul are de platit si rate, la imprumuturi contractate in anii trecuti: "72 de miliarde pierderi este o suma foarte mare, avind in vedere ca anul acesta, CET-ul are de platit o gramada de rate din imprumuturile din anii anteriori. Mai ales ca in luna iunie vor fi doua rate de achitat, a celui din 2003 si a celui din 2004. Hai sa spunem ca reducem partea cu gazele cu 2 miliarde, dar restul, din cele 72 de miliarde, de unde le reducem? Deci, s-o spunem, CET-ul va ajunge in incapacitate de plata".
Consilierul judetean considera ca cei 750 de salariati ai CET se inseala, daca ei cred ca vor putea incasa salarii marite, in viitorul apropiat: "Parerea mea este ca, deocamdata, la ceea ce exista la CET, nici macar ce s-a prevazut in contractul colectiv de munca pe unitate nu se poate acorda, daramite ce este in contractul colectiv pe ramura! Nici macar cei 18% suplimentare de salariu nu se pot atribui. Nu sint bani! Nu am nimic cu cei de la CET, ba din contra, vor fi efecte sociale majore, dar daca nu sint bani... In opinia mea, acolo nu doar ca trebuie reduse salariile, ci trebuie facute si disponibilizari. Altfel, nu se poate".
Contactat telefonic, directorul CET, Nicu Bajan, a refuzat sa faca orice comentarii, pina nu va vedea exact intreg continutul declaratiilor lui Da'Ross.