Chiar vrem? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Chiar vrem?

In ultimii ani, s-a discutat foarte mult despre unirea oraselor Braila si Galati. Eu, personal nu m-am gindit prea mult la aceasta cuplare, desi din punct de vedere economic imi pare destul de avantajoasa pentru ambele parti. Va dati seama ce-ar insemna ca toata zona dintre Galati si Braila sa se dezvolte si cele doua orase sa se uneasca? Cred ca un viitor mega oras Braila - Galati sau invers, ar fi poate cel mai dezvoltat din tara.
Adevarul e ca daca stau sa ma gindesc la lucrurile astea, imi dau seama cit de frumos ar fi sa traiesc intr-unul dintre cele mai dezvoltate orase din tara. Sa existe aici, pe malul Dunarii, un oras infloritor, sa avem universitati mari de valoarea celor de la Bucuresti, iar eu ca tinar si altii ca mine sa-si doreasca sa ramina acasa. Este frumos, dar si utopic in acelasi timp. De ce cred eu ca este atit de greu de realizat? Pentru ca acum citeva saptamini, cind am fost la Galati la "Schimb de Carti" era acolo un galatean care mi-a zis: "Vai ce naspa sinteti voi, astia de la Braila, veniti din saracia aia de oras!". E parerea lui si nu zic deloc ca tot Galati-ul ne considera "naspa", insa replica m-a facut sa ma gindesc la faptul ca doua orase care sint intr-o continua competitie nu se pot uni. Si chiar mai mult. Atit timp cit exista si braileni si galateni care isi exprima ura unii fata de altii sau se considera superiori doar pentru cine stie ce prostie, atunci de unde sa existe vreun fel de unire?
Asa ca pentru a se uni cele doua orase prima regula de aur e ca locuitorii acestora sa vrea unire, ceea ce in cazul nostru nu pare sa se intimple. Pentru ca nu ar fi deloc confortabil daca brailenii ar deveni pentru galateni un fel de rudele de la tara, cu care sa le fie rusine si nici invers. Depinde de fiecare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro