Ciocnirile au izbucnit între poliţie şi protestatarii tibetani în sud-vest, la graniţa cu regiunea autonomă tibetană. MAE chinez spune că o persoană a murit şi alte nouă, printre care cinci poliţişti, au fost rănite.
Grupurile pentru drepturile omului spun însă că trei persoane au murit şi zeci au fost rănite, când poliţia a deschis focul asupra protestatarilor.
"Forţe din exterior răspândesc zvonuri şi distorsionează adevărul, pentru a discredita guvernul chinez pe chestiunea tibetană", a spus MAE chinez.
Presa străină nu are acces în zonă, deci informaţiile sunt greu de verificat.
