Cibu, la un pas de demisie! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cibu, la un pas de demisie!

Zvonurile cu privire la schimbarea din functie a directorului "Electrica", Negru Ionascu si inlocuirea sa cu omul de afaceri Stefan Radulescu s-au confirmat ieri, cind aceasta decizie a fost luata la nivel central. Schimbarea nu l-a afectat atit de tare pe cel inlocuit din functie, cit a zguduit filiala locala PNL, a carei conducere nu a fost instiintata de la centru ca se va lua aceasta decizie, desi liderii locali isi exprimasera direct dezacordul fata de o astfel de decizie, in urma cu numai citeva zile. In conditiile in care presedintele PNL Braila, Constantin Cibu, il informase pe presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, ca nu va accepta schimbarea unui membru PNL cu o persoana care nu are nici o legatura cu liberalii si care a fost adusa pe usa din dos, prin manevre oculte, pentru a fi numit in functie, liderul local liberal a fost indignat sa afle ieri ca decizia a fost luata, totusi, peste capul sau.
Pentru ca are senzatia ca este luat drept un neica-nimeni si umilit de propriii lideri centrali, Constantin Cibu se gindeste acum la o demisie din functia de presedinte PNL Braila si la o renuntare la candidatura pentru Senat: "Mi se pare normal sa ma deranjeze aceasta situatie, pentru ca nu este corect ce se intimpla. Noi am incercat sa promovam intotdeauna oameni competenti, profesionisti, care isi fac bine treaba in functia in care au fost instalati. Nu vad de ce ar fi schimbat un om de valoare, un profesionist care a obtinut rezultate dintre cele mai bune, comparativ cu alte filiale din tara si sa fie numita in loc o alta persoana care nici macar nu este membru PNL. A fost numit noul director fara sa fim intrebati, fara sa fim consultati macar, ca idee, nu a existat o comunicare normala intre un lider central si un presedinte de filiala locala a PNL. Am fost luati si noi prin surprindere de aceasta schimbare din functie, am vorbit astazi (ieri -n.r.) personal cu domnul Bogdan Olteanu si i-am cerut sa revina asupra ei, dar am fost refuzat. Nu mi se pare normal sa fim pusi in postura aceasta, sa se ia decizii peste capul nostru si sa parem niste papagali fara personalitate, ca si cum peste capul nostru se iau toate deciziile importante. Acest lucru nu va ramine asa, pentru ca eu nu pot accepta o asemenea maniera de lucru. Ma gindesc la modul serios sa-mi dau demisia din functia de presedinte al PNL Braila si sa ramin un simplu membru. Evident, in cazul in care voi lua aceasta decizie, voi renunta si la candidatura pentru Senat".
Intrebat daca este posibil sa-si prezinte demisiile din functii si alti liberali, liderul local PNL a confirmat acest lucru: "Este posibil ca si alti colegi din conducerea PNL sa-si prezinte demisiile, pentru ca sint multi liberali indignati de aceasta maniera de lucru. De fapt, au fost voci care au sugerat ca intreg Biroul Permanent sa-si dea demisia, dar nu am fost de acord cu aceasta idee, pentru ca sintem in perioada preelectorala si va trebui sa ramina cineva care sa continue munca de partid. Nu este cazul ca pe motiv ca un lider national nu se intelege cu presedintele de organizatie, sa se distruga totul. Va fi, probabil, numit un presedinte interimar, care se va ocupa de pregatirea alegerilor parlamentare, pentru ca nu este timp de pierdut acum. Ma voi gindi la ceea ce s-a intimplat si voi lua o decizie pina miercuri seara, cind este programata sedinta conducerii filialei. Avind in vedere umilintele pe care le-am suportat timp de mai bine de doi ani, cind s-a ajuns si la dizolvarea filialei locale din cauza unora, mi se pare inacceptabil ce s-a intimplat". Constantin Cibu ne-a mai declarat ca, in opinia sa, la originea acestei schimbari din functie se afla colega sa de partid, Diana Tusa, sefa cancelariei presedintelui Camerei Deputatilor: "Dupa parerea mea, totul pleaca de la Diana Tusa, care deja a inceput sa promita functii si bani diverselor persoane, daca va fi aleasa ca parlamentar de Braila. Asa-mi trebuie, ca eu am adus-o sa candideze la Braila!".

"Sint zvonuri si vorbe aruncate din dorinta de a provoca conflicte"

In ceea ce o priveste, Diana Tusa ne-a declarat ieri ca nu are nici o legatura cu instalarea lui Stefan Radulescu in noua functie si nici nu este interesata sa comenteze zvonuri si acuzatii nedovedite, care nu fac decit sa creeze scandal: "Nu am nici o legatura cu acest lucru, nu stiu de ce se lanseaza astfel de zvonuri, nu stiu cine le lanseaza, care este scopul si ce interese se ascund in spate. Pe mine nu ma intereseaza luptele politice, ci sa-mi fac treaba pentru brailenii din colegiul meu si pentru toti brailenii, in general. Eu pe domnul Radulescu il cunosc asa cum ii cunosc si pe alti braileni, au fost citeva delegatii oficiale si am luat masa la restaurantul dinsului, a fost o relatie de “buna ziua”, “buna ziua”. Nu am o relatie de prietenie cu domnul Radulescu. Cit despre acuzatiile ca as promite bani sau functii, in campania de promovare a votului uninominal, nu pot sa promit nimic de genul asta, nimanui. Sint zvonuri si vorbe aruncate din dorinta de a provoca conflicte care au avut loc des la Braila, din cite stiu. Astfel de acuzatii, ca as promite bani sau functii, trebuie dovedite".
Precizam ca, potrivit informatiilor pe care le detinem, Constantin Cibu nu a fost luat chiar prin surprindere de aceasta schimbare a conducerii "Electrica", dat fiind ca unele zvonuri cu privire la instalarea lui Stefan Radulescu in functia amintita au existat de circa o saptamina. Cibu a avut chiar saptamina trecuta o discutie furtunoasa, pe aceasta tema, cu Bogdan Olteanu, pe care l-a intrebat direct, in fata, daca are de gind sa-l instaleze in functie pe Radulescu, iar raspunsul a fost pe un ton deloc blajin. Imediat dupa aceasta discutie, de ale carei rezultate a fost foarte nemultumit, Cibu s-a gindit la posibilitatea de a-si da demisia din functia de presedinte si de a renunta la candidatura pentru Senat, in semn de protest, insa a aminat luarea acestei decizii, in speranta ca Olteanu nu-l va schimba din functie pe Negru Ionascu.
Stefan Radulescu este patronul firmei "Risk", cea care de cind este Gheorghe Bunea Stancu, presedinte al CJ, cistiga an de an licitatia pentru programul "Lapte - corn". Sotia lui Radulescu este in prezent consilier municipal PC, numele celor doi fiind implicat recent alaturi de al altor oameni de afaceri in scandalul "Pomana pentru bogati", referitor la incercarea de a pune mina pe niste terenuri cu vad comercial, prin incredintare directa, fara licitatie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro