Cibu sare in apararea firmei Ying-Yang | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cibu sare in apararea firmei Ying-Yang

Primarul Constantin Cibu considera nefondate afirmatiile viceprimarului Vasioiu referitoare la faptul ca serviciul de blocare a rotilor masinilor parcate neregulamentar precum si concesionarea acestuia unei firme private, ar fi bazate pe niste ilegalitati, facute la anumite "presiuni financiare". Acesta a tinut sa explice, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca acest serviciu este perfect legal si functioneaza in mai multe orase. Mai mult, primarul s-a aratat de parere ca rezultatele deja se vad, pentru ca s-a si facut curatenie pe arterele intens circulate: "Trebuie sa fie clar ca trotuarul este al pietonilor, iar cei care nu respecta acest lucru si isi parcheaza masinile ilegal vor plati. Eu i-am tot amenintat, rugat si anuntat ca sa nu isi mai parcheze masinile unde vor, dar nu au ascultat. Deoarece ei parcau cum le venea, arata orasul ca un sat fara ciini. Asa ca am infiintat acest serviciu. Nu e unicat, se intimpla si in alte orase si e perfect legal. E un lucru benefic, chiar daca unii s-au suparat. Sa inteleaga ca trebuie sa fie disciplina cind iti parchezi masina in oras sau acasa". Primarul s-a aratat dezamagit de indemnul pe care vicele Vasioiu l-a adresat soferilor prinsi pe trotuarul gresit, indemnul de a da in judecata Primaria: "In loc sa le zica sa respecte legea, ea ii indeamna sa ne dea in judecata. Oricum, dinsa are statut de observator de ceva timp si vegheaza ca primarul sa nu incalce legea si daca i se pare numai ca a incalcat legea, acuza justitia si Primaria ca nu isi fac datoria".
Primarul a mai adaugat ca este convins ca, in curind, firma care a concesionat acest serviciu nu va mai cistiga atit de multi bani, deoarece soferii se vor invata minte si vor parca regulamentar: "Si pe nora mea au prins-o si a venit la mine sa intervin, dar nu am facut-o. Asta e treaba". Referitor la atacurile vicelui Vasioiu, Cibu s-a aratat de parere ca nu il mai afecteaza de mult: "Ea a mai facut plingeri penale la adresa primarului, nejusitificate. Ma va obliga sa raspund la fel, plingere penala pentru denunt calomnios. Nu ma mai afecteaza atacurile ei si nici pe altii din Primarie, care s-au obisnuit cu balivernele viceprimarului".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro