"Aruncarea de bombe incendiare spre poliţie aduce problema la un nivel pe care nu-l doream. Nu mi s-a mai întâmplat în cariera mea ceva asemănător", a spus un responsabil al poliţiei.
În zona Angered, poliţiştii au fost vizaţi şi cu lasere, într-o încercare de a-i orbi.
O bombă incendiară a lovit o maşină a unei companii private de securitate, iar două maşini ale poliţiei au fost avariate.
În districtul Backa, tinerii au aruncat cu pietre în poliţişti.
În ultimul an, poliţia din Gothenburg a încercat să facă faţă tinerilor care incendiază periodic maşini şi atacă serviciile de urgenţă. Ieri era programată o reuniune de criză a oficialilor.
