CJP preia datele din carnetele de munca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CJP preia datele din carnetele de munca

Casa Judeteana de Pensii aduce la cunostinta persoanelor fizice si juridice care detin sau pastreaza, potrivit prevederilor legale in vigoare, carnete de munca, faptul ca au obligatia depunerii acestor documente la institutia braileana. Vor fi preluate inscrierile efectuate pina in data de 1 aprilie 2001. Carnetele de munca insotite de copia actului de identitate al titularului pot fi depuse in orice zi a saptaminii, de luni pina joi, la sediul institutiei, etajul 2, camera 213 in vederea preluarii datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat in sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001 precum si a veniturilor salariale aferente, elemente care, conform legii, sint utilizate la calculul pensiilor. Inscrierile vor fi preluate potrivit art. 160 (6) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro