Formaţia pregătită de profesorul Nicuşor Baldovin a câştigat cu 7-4 finala mare a competiţiei, disputată în compania echipei Şcolii "RaduTudoran".
În finala mică, Liceul "DP Perpessicius" s-a impus cu 2-1 în faţa celor de la "Sf. Andrei" şi a ocupat locul al treilea.
În afară de premiile acordate echipelor participante, organizatorii, "Edmond Nicolau" şi DJST, au mai oferit şi premii speciale.
Astfel, Liviu Gheorghe, de la clubul organizator, a fost desemnat cel mai bun jucător, lui Tiberiu Subţirică ("DP Perpessicius"), cel mai bun fundaş, Luciano Rauhman ("Sf. Andrei"), cel mai combativ jucător, Costin Ciucureanu ("Radu Tudoran"), cel mai tehnic jucător.
"A fost o competiţie reuşită şi vreau să mulţumesc pe această cale tuturor celor cre ne-au sprijinit, directorului de la Edmond Nicolau, Ramona Chiper, DJST şi IŞJ", a precizat profesorul Nicuşor Baldovin, la finalul turneului.
