Comedii de Dan Plaesu, in librarii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comedii de Dan Plaesu, in librarii

Intre noutatile editoriale aparute in librarii, zilele acestea, se numara si volumul "Muntele personal", semnat de scriitorul si ziaristul Dan Plaesu, si aparut la editura "Pax Aura Mundi" din Galati. Sint prezentate trei comedii inedite: "Cine arde gazul?" - din 2003, "Crima din sufragerie" - din 2003 si "Muntele personal" - din 1985, foarte ancorate in prezent, care, ca si celelalte creatii ale lui Dan Plaesu, "denunta uriasa regie ce «bintuie» in anumite medii", dupa cum aprecia chiar Paul Everac. Despre autor, scriitorul Laurentiu Ulici spunea ca se dovedeste a fi un discipol al lui Tudor Popescu sau se situeaza pe o atragatoare linie de mijloc intre Baranga si Mazilu.
Dan Plaesu a debutat pe scenele profesioniste in 1979 cu spectacolul "Semnat indescifrabil: Mitica" - jucat la Teatrul Dramatic Galati, piesa urmata de "Pamintul dupa ora zece si cinci" montata in 1981 la Teatrul "Maria Filotti" din Braila. Apoi, in 1989 s-a jucat spectacolul "Octombrie cu ghiocei" tot la Teatrul Dramatic din Galati. Dan Plaesu a mai avut si piese reprezentate radiofonic, "Puncte cardinale" - 1981 la Radio Bucuresti sau piese in lectura profesionista precum: "La inceput a fost pestele" - 1982. Dan Plaesu are la activ si alte genuri in afara de cel dramatic. In 1983 a aparut volumul "Colectionarul de exceptii", fantezii satirice aparute la editura "Junimea" Iasi, in 1985 a fost tiparit romanul "Veghea" la aceeasi editura, iar in 1989 a scris un alt roman, "Lucrare de control la istorie", care a aparut la editura "Cartea Romaneasca. In 1995 a mai publicat "Gind de arici liber", un volum cu "fabule sexy" tiparit la editura "Hypatia" din Galati. Dan Plaesu a fost secretar general de redactie la "Libertatea" din Braila, iar acum detine aceeasi functie la "Viata libera" din Galati.
Aceste creatii ale lui Dan Plaesu sint considerate de autor invitatii la teatru, pentru ca, putina imaginatie, si spectacolele personale sint gata: cu actorii preferati, cu solutiile scenice cele mai potrivite, dupa cum considera fiecare cititor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro