Comisia Europeană propune un control bugetar strict pentru ţările din zona euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisia Europeană propune un control bugetar strict pentru ţările din zona euro

Comisia Europeană a prezentat ieri mai multe propuneri pentru întărirea guvernanţei economice în zona euro, condiţie necesară pentru ca UE să poată trece la emiterea de euro-obligaţiuni. Executivul european vrea să poată vedea propunerile de buget ale ţărilor din zona euro şi chiar să opereze modificări, în cazul în care acestea nu respectă reglementările europene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro