Conducerea Spitalului Judeţean Brăila a planificat o recompartimentare a spaţiilor, astfel încât să fluidizeze circuitul pacienţilor şi să descongestioneze Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). În acest sens, va fi înfiinţat un compartiment de internări, amplasat tot în cadrul UPU, în aşa fel încât triajul pacienţilor de la urgenţă să nu mai fie îngreunat de afluxul celorlalţi pacienţi. "Se încearcă reactivarea Compartimentului de internări, care a existat în structura spitalului, dar nu şi-a produs efectele. Acest compartiment va fi tot la Unitatea de Primiri Urgenţe, într-o locaţie distinctă, care să nu împiedice triajul urgenţelor propriu-zise. Urmează să finalizăm acest circuit al pacienţilor şi atunci toţi brăilenii vor şti unde este biroul de internări", a spus Rodica Sin, managerul interimar al spitalului. O altă măsură adoptată de Comitetul Director al unităţii spitaliceşti este organizarea unui cabinet pentru tratamente, unde se vor putea adresa pacienţii care au nevoie de astfel de servicii medicale o dată la 6 ore sau la 12 ore.
